Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Din nou sunt loviţi pensionarii militari – Atac parşiv din partea procurorului general al României!

Procurorul General al Romaniei o poveste fara sfarsit despre independenta Justitiei foto Lumea Justitiei www.luju.ro

În naivitatea mea îmi închipuisem că războiul cu militarii în rezervă s-a tranşat. Fuseseră loviţi din toate părţile. Aruncaţi oprobiului public, etichetaţi ca nesimţiţi şi profitori, degradaţi, furaţi pe faţă şi puşi pe drumuri, mângâiaţi cu promisiuni niciodată onorate, amăgiţi cu o iluzorie revenire la normalitate, momiţi (unii dintre ei) cu creşteri nesimnificative de venituri şi deposedaţi de jumătate din pensie (ceilalţi), rupţi definitiv de apartenenţa la instituţia militară, obligaţi la acţiuni în justiţie cu speranţa accesului la adevăr, ameţiţi cu legi des schimbătoare ca să nu poată fi atacate şi cu acte normative înşelătoare, fals declarate reparatorii şi aducătoare de dreptate. Un şir prea lung de atacuri. Un morman prea mare de nedreptate amestecată din plin cu umilinţe. Un război ce părea sfârşit. Cu morţii săi, cu schilodiţii săi pe viaţă, cu dramele şi pierderile umane inutile şi ireperabile.  Dar m-am înşelat.

Iată că, spre jumătatea lunii octombrie a anului acesta, o nouă şi nedreaptă izbucnire de ură clatină speranţele a mii şi mii de pensionari militari. A acelora  care câştigaseră în justiţie dreptul la reparaţii pecuniare după jaful anticonstituţional la care fuseseră supuşi. A acelora care învinseseră la tribunal acest stat ostil, cheltuind sume considerabile, apelând la legislaţia europeană încalcată brutal de guvernanţii noştri, făcând apel la Constitiuţia României şi demonstrând că li se făcuse cu bună ştiinţă o nedreptate.

Autorul acestui nou atac? O doamnă! Inaltă, ajunsă prea repede şi prea fără merite pe o funcţie importantă a statului. Procurorul general al României! Ce caută dumneaei în acest război? Cine a invitat-o sau obligat-o să intre în luptă de partea celor care vânează, chiar şi atunci când par a se odihni, militarii în rezervă şi retragere? Nu ştiu! Ceea ce cunosc este că această cucuoană a promovat un recurs în interesul legii (RIL) prin care solicită nici mai mult nici mai puţin decât anularea tuturor hotărârilor definitive pronunţate în justiţie care dau câştig de cauză pensionarilor militari! Pentru cei cărora nu le vine a crede, citez  Ministerul Public: „RIL promovat referitor la recalcularea pensiilor. Procurorul General al României, Laura Codruţa Kövesi, a promovat un recurs în interesul legii în condiiile în care nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor Legii nr 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omuluişi art. 14 din Convenţie, referitor la recalcularea pensiilor  prevăzute de art.1 din lege…  …s-a aderat la argumentele Curţii Constituţionale, constatându-se că această cerinţă   ( A nediscriminării. Precizare necesară, care îmi aparţine) este îndeplinită întrucât prin Legea nr. 119/2010 nu este afectată partea contributivă, ci doar componenta necontributivă a pensiei speciale, supusă condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare, pentru a putea fi acordată. Legiuitorul a abrogat toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincţie şi le-a supus unui regim de stabilire şi calculare unitar, aplicabil tuturor celorlalţi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat. (O minciună sfruntată! Dar magistraţii? Precizarea mea, de asemenea necesară) În plus s-a considerat că  pretinsa discriminare faţă de categoria  socio-profesională a magistraţilor nu poate fi reţinută, faţă de  considerentele deciziei nr.873/2010 a Curţii Constituţionale. (Câtă bătaie de joc! Ce joc murdar! Precizare a mea, evident necesară) Procurorul General al României a considerat că cea de-a doua orientare jurisprudenţială (adică anularea tuturor hotărârilor judecătoreşti!) este în litera şi spiritul legii.” (Sursa: Ministerul Public) Toate sublinierile şi parantezele îmi aparţin.

Evident, nu am putut cita în totalitate argumentele doamnei L.C. Koveşi, mai nou luptătoare pe câmpia dreptăţii sociale. Argumente uneori penibile, alteori evidente transformări ale realităţii, cum clar rezultă şi din fragmentul citat. În esenţă, ceea ce duduia face, este doar o prelungire peste timp a incalificabilei Decizii nr.873/06.o6 2010, emisă de  Curtea Constituţională, prin care pensia militară de stat era transformată dintr-un drept constituţional într-o pomană a guvernului. O pomană, da! Acordată din milă, numai dacă guvernul vrea sau consideră că poate şi într-un cuantum la discreţia totală a aceluiaşi guvern. O Decizie atacată în instanţă de mii de militari, inclusiv de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), care se judecă încă şi asupra căreia justiţia nu s-a pronunţat!

Nu se ştiu urmările acestei lovituri pe la spate, ascunsă între multele acte elaborate de Ministerul Public, elaborate fără nici un semnal prealabil şi generată probail la comanda politică a celor  care îşi văd în pericol machiavelicele “cuceriri”. Poate fi acceptată sau respinsă. Cel mai probabil, acceptată. Urmarea?  Aducerea  la disperare a mii şi mii de pensionari militari care mai crezuseră în statul de drept, în independenţa justiţiei.  Care mai speraseră în dreptate.

Aşa cum spuneam cu ceva timp în urmă  (vezi  O realitate regretabilă – sau cum au apărut  militarii mai militari decât militarii), scriind, întâmplător,  în chiar ziua elaborării acestui josnic RIL, 18 oct. 2011 : “Să nu ne plângem. Suntem exact ceea ce ne mulţumim a fi!”

Teo Palade
24 octombrie 2011

Articol preluat de pe TeoPal blog

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

21 Responses to “Din nou sunt loviţi pensionarii militari – Atac parşiv din partea procurorului general al României!”

  1. Vasile says:

    Ne tot lamentam… Atata vreme cat ii toleram, ne meritam soarta!!!!

  2. victor says:

    Codruta? Ce-ai draga, ti s-a facut rau? Ia uita-te mneata la cum au ajuns magistratii la pensii. Acolo chestia cu discriminarea a functionat. Acum nu mai functioneaza ca nu este in interesul taticutului tau spiritual, mentorul si protectorul tau. Auzi? Sa ma limbaj moderat Vii tu la Sibiu, acasa!

  3. Titus Peacemaker Twister says:

    Codruța! Mai bine te-ai ocupa de baschet, adică să-ți arunci la coșul… de hârtii mizerabile, toate recurscursurile tale în anulare… Nu te ocupa dragă de militari, mai ales de ăi bătrâni și scoși la pensie! Ocupă-te de ăi mai tineri care au vlagă și caută unul printre ei de te mărită, fă un copil doi, că n-o să fii procuror șef toată viețișora ta, și o să vină și vremea când o să stai la pesioara ta de magistrată cu pretinsa discriminare faţă de categoria socio-profesională a magistraţilor care nu poate fi reţinută, și n-o să vină nimeni să-ți dea un păhărel de apă, sau să te viziteze că așa pățesc fetele bătrâne de carieră…. Hai sktir Codruțo!

  4. Covăsneanu says:

    Multe lamentări….. Lu’ Îcrucişătorul îi plac atitudinile indrâzneţe, mereu se dă cocoş (o fi gelos?). Aşa că, în loc de români treceţi Prutul ar fi bine venit ordibul ” români ocupaţi Cotroceniul”. Cine-l dă?
    PS. tari grecii ăştia! Brânza de capră face minuni; mămaliga…..

  5. BONAPARTE says:

    ..DE ce nu-l dai tu Covas…..?

  6. R. says:

    mda, dincolo de ceea ce spune “DUDUIA”, cuprinsul acelui “recurs in interesul legii” – cui ? !, nici nu ar avea importanta pana la urma, daca nu ar cuprinde “minciuna”, acest obicei impamantenit la clasa politica actuala si poate de fapt, mostenit de la vechea clasa politica comunista ca, nici aia nu sta prea bine cu adevarul, dar, ce am dorit am facut, unii ii zic o revolutie, ce a urmat, minciuna, la asta se rezuma democratia pe care noi o credeam “cireasa de pe tort”, ce dezamagire, si atunci, ce mai conteaza daca procuroarea sefa a romaniei spune ca toate pensiile “speciale” au fost desfiintate, partea necontruibutiva pentruca, nu mai poate fi suportata de stat, cu o exceptie, a “mamii lor” si a colegilor ei, ca, ei pot fi suportati de stat, ei sunt cei care fac parte din minciuna, justitia care nu are voie sa minta, oare ?, asa cum “miss piggi” alias miss roberta care a invatat ca matemateca se numara din “doi in doi” si nu si-a revenit, nici procuroarea nu va recunoaste ca ei, cei care impart legea nu au voie sa minta, nu a mintit, indiferent cine ii va spune, ei, au devenit o categorie “IMUNA LA ORICE” iar minciuna face parte adevarul otravit pe care il imprastie, ei, cei pe care noi i-am ales si noi ii si platim si atunci cand cineva spune ca ne meritam soarta, spune adevarul chiar daca ne doare, “mai bine ne durea mana in cabina de vot”.

  7. Schwartzkopff says:

    Nu va mai lamentati domnilor pensionari militari!!! aveti pensiile mai mari decat meritati, mai mari decat poate sustine azi Romania, mai mari decat majoritatea celorlalte grupuri socioprofesionale, uneori mai mari decat salariile omologilor activi, mai mari decat…. De la general la subofiter aveti pensii mari, mai mari decat este firesc sa aveti. O buna parte din bugetul apararii se duce in buzunarele voastre. Mai exact din ceea ce a fost luat din soldele activilor se duce in buzunarele voastre, o buna parte din banii pentru activitati planificate si necesare se duce in buzunarele voastre si nu mai vreau sa continui.
    Asa ca… shut the f.. up!!!

  8. Bure Bista says:

    Schwartzkopff

    Imi place sa te dezamagesc: Pensiile militare vor fi marite la 90% dintre beneficiari si inca de la 1 ianuarie. Plus ca vor primi retroactiv pe tot anul 2011 si diferentele. Deci vivat recalcularea lui Oprea si Boc. Ca doar nu o sa-mi spui ca astia nu se tin de promisiuni?

  9. Don Corleone says:

    @schwapartz….
    completez spusele lui Bure Bista….pam,pam!!

  10. Pavel says:

    @schwartzkopff

    …. schimba-ti pseudonimul in WACKS KOPF, suna mai aproape de “perlele” pe care le scoti din pseudo kopf-ul pe care-l porti,inutil, pe umeri.

  11. R. says:

    @schwartzkopff, ai incurcat problemele, nimeni nu a pomenit de, “dimensiunile” pensiei, aici este vorba despre minciuna, procuroarea sefa a romaniei a “mintit”, simplu este vorba de minciuna, girezi “minciuna” deviind de la subiect ? sau, accepti faptul ca o institutie a statului – pentruca procurorul sef al unui stat este pana la urma o institutie dincolo de persoana in sine – a mintit cu seninatate ! sau de ce nu, cu nerusinare fara nici un fel de remuscari sau sentiment de vinovatie ?, asta e problema, iar despre valoarea unei pensii sau a alteia, sa asteptam momentul respectiv, fi sigur ca se va ivi, cu putina rabdare.

  12. tupak amaru says:

    pensiile noastre nu se mai platesc din bugetul apararii .
    salariile activilor sunt mai mari ( in mod firesc ) decat pensiile militare .
    discursul tau , propagandistic , este destinat civililor , nu noua , fostilor militari .
    ti-ai ales tintele gresit .

    tupak amaru

  13. vivi says:

    una din multele curve din politica romaneasca

  14. grama says:

    Slabiciunile ne duc la peire , singura actiune concreta ce ar salva acest popor si pe noi este LA ARME. Daca nu vrem sa fim calcati in picioare prima regula e sa nu fim viermi si sa ne taram.

  15. COLONEL says:

    aiurea.a venit un fost coleg cu o bomba.Guvernantii zicese ca vor sa introduca legea lustratiei in care sa ne introduca si pe noi ca facand parte alaturi de cei din securitate , miltie din sistemul de represiune a regimului comunist.cu alte cuvinte ne va oprii din pensii pentru a da celor prigoniti inainte de 89.cautati legea lustratiei in proiect.

  16. vasile46 says:

    Pentru grama la care arme ca in 1989 at-i esit in strada si at-i tras in demonstranti si at-i primit si titlu de revolutionari ,nu at-i fost in stare sa aparati pe comandantul suprem ,fiti multumiti cu ce va dat democratia pe care voi at-i vruto.

  17. un oarecare says:

    Omule, ce faci? Dai cu dansa de gard? Ce “at-i” facut? Ati furat ata de la papiota? Ai vrut-o? Ai “avuto”!!!!???? Ma distrezi! Esti tare! Inainte tovarase!!!!

  18. Don Corleone says:

    @vasile 46
    esti mai “tare” decat…..toti ceilalti comici:)

  19. Don Corleone says:

    @grama
    ai tu arma??
    ca eu n-am!

  20. Don Corleone says:

    hai daschide rastelu':)

  21. Don Corleone says:

    “va” dat,”va” luat….Domnul fie laudat!!
    pacat ca n-ai facut macar scoala elementara