Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Domnul Non Sens, premierul nostru (din ciclul „pamflete amare”)

Domnul Emil, Boc pe numele său foarte scurt, este un luptător. Vrem sau nu, el luptă pentru noi împotriva noastră. Şi a ales un scop absolut original al acestei bătălii. Acela de a ne suprima azi, pentru ca mâine să putem fi mult mai vioi.

Ultima propoziţie pare fără sens? Nu pare, este! Pentru că întregul demers susţinut de personajul Boc este ilogic. Pentru că, în mod evident, iubitul nostru premier este clădit dintr-o imensă sumă de nonsensuri care ar fi eliminat din viaţa publică pe oricare altcineva. Chiar şi simpla sa  prezenţă  pe scena politică actuală confirmă un nonsens palpabil.

Ştim că, în mod surprinzător, a ajuns  preşedintele unui partid cu nume contradictoriu, uşor lipsit de logică, fiind de fapt un amestec fără de sens a două direcţii doctrinare complet opuse. Şi, după cum ştim, partidul însăşi nu şi-a putut limpezi nici până în prezent o doctrină proprie, trecând consecutiv prin volte mai largi sau mai strânse de la socialişti la democraţi şi de aici la popularii cu miros liberal.

Sfidând  logica, domnul Emil ocupă funcţia de preşedinte de partid fiind lipsit de orice  urmă de  autoritate, aşa cum, repetând sfidarea, ocupă funcţia de premier fără a poseda vreo urmă de prestanţă. Sau de pricepere.

Între nenumăratele nonsensuri care îl caracterizează se află şi  faptul că ia decizii economice care hotărăsc soarta a milioane de oameni fără să aibă habar de economie. Că este jurist fără a cunoaşte jurisprudenţă. Că predă, fiind profesor universitar, dreptul constituţional  fără a avea idei clare cu privire la legea fundamentală.  Că ne dă lecţii despre ceea ce doresc românii, impunându-ne tuturor aşa-zisele noastre dorinţe, fără ca el să aibe  vreo legătură cu adevăratul popor român ( exceptând faptul că vorbeşte o repezită şi aproximativă limbă română…).

Tot ca o confirmare a plăsmuirii sale dintr-o adunătură de nonsensuri este că domnul Emil personifică în mod incredibil un premier dat jos, alungat de parlament, dar aflat încă în funcţie; un prim-ministru care se mai află în fruntea   guvernului  deşi 95% din populaţie nu mai crede în el şi îl vrea plecat; un şef al executivului care se crede deasupra legislativului şi un politician  care se consideră un  luptător pentru dreptate, semănând în jurul său numai nedreptate.

Ca un corolar al vocţiei sale spre nonsens, mai nou, domnul Emil îşi dă periodic demisia. Ultima data cu câteva zile în urmă. Dar, surprinzător, rămâne perpetuu în funcţie. Este, fără îndoială, pe plan mondial, premierul în exerciţiu cu cele mai multe demiteri şi demisii cunoscute.

După cele arătate mai sus aţi putea crede că sunt adversarul premierului. Nimic mai fals. Nu sunt membru al niciunui partid şi nici măcar simpatizant al vreunuia. Nu am nimic personal cu… persoana. Chiar îi pot crede pe cei care spun că-i un tip muncitor, animat de bune intenţii şi om de treabă. Ba mai mult, spre deosebire de alţii, l-am înţeles şi simpatizat pe tatăl său atunci când i-a spart oul în creştet. Ca dovadă am şi scris, la vremea respectivă, de ce aş fi dorit să fiu tată de premier.

Doar că nu înţeleg, decât raportându-mă la un alt nonsens, motivul pentru care  domnul Boc se comportă ca  cel mai odios duşman al  meu. Al copiilor mei. Al bugetarilor acestei ţări, al pensionarilor, militarilor, poliţiştilor, profesorilor, medicilor şi liberilor profesionişti. Al celor ce sunt bolnavi, al văduvelor, mamelor, studenţilor şi copiilor abia născuţi. Şi al celor nenominalizaţi mai sus, trăitori, spre nenorocul lor, în România.

Spun odios pentru că întregul val de durere pe care îl împinge asupra ţării mele este acoperit cu o spumă de bune intenţii mincinoase şi vinovate. Otrăvită. Spun odios pentru că eu, sau dumneata, nu avem nici pe departe mijloace de a riposta comparabile cu cele pe care domnul Emil le mânuieşte împotriva noastră. Şi cu care ne obligă la umilire, ne îngenunchiază şi ne  supune. Despotic.

Fără să vreau, sunt parte în „lupta” domnului Emil. Eu, fiind în tabăra celor ce pierd mereu. Şi mi se pare  un război  absurd, al unui premier cu propria ţară. Cu propriul popor. Ca nicăieri în lume!  Fiind, evident, un alt nonsens. Pe care, dacă ar fi să-i dau un nume, l-aş numi  BOCCIADA.

Bocciada. Fără nici o legătură cu epopeia etnică a lui Ioan Budai Deleanu şi lipsită de  orice apropiere lingvistică ori de rudenie politică cu Daciada, Olimpiada sau Mineriada.

Doar ea, unică şi fără sens, Bocciada. De la Boc!  Contra naturii  şi el.

Teo Palade

15 noiembrie 2010

articol preluat d epe TeoPal Blog

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Domnul Non Sens, premierul nostru (din ciclul „pamflete amare”)”

  1. lucius says:

    Domnule Teo Palade,
    Ati scris un articol de o finete extraordinara.
    Pacat ca acest articol nu poate fi inteles decat de noi, cei care ne aflam in “tabara celor ce pierd mereu”; atata incarcatura emotionala este greu de inteles pentru premierul nostru … s-ar mai adauga un nonsesns la “suma de nonsensuri” a domnului Non Sens.

  2. Papa Oscar says:

    Curios!
    Parcă am mai văzut poza asata. Dar parcă avea o pelerină cu glugă, şi era de culaoare neagră!
    Da, da!
    Iar in loc de ochelari persoanajul avea găoace goale şi ţeasta fără creier.
    Oricum personajul îi macabru! Chiar şi fără glugă!

    Cât despre articol? Fariseul, autor al sintagmei ,,ieşirea pensionarilor din sistem” este tratat cu prea multă eleganţă şi cu mănuşi prea fine, pentru un mitocan de calibrul muştiucului trombonului cotrocenist.

    Mă şi mir cum de, un ipochimen, pupindosist al puterii, care bântuie pe aici
    ca o fantomă, nu şi-a postat încă producţia “telectuală la acest articol.

    D-le Teo Palade, deşi am avut, de-a lungul anilor, şi ,,ciocniri” verbale nu tocmai amicale,
    VĂ MULŢUMESC pentru că mi-aţi oferit prilejul să mă regăsesc spiritual în textul articolului.

    Tutor numai de bine!