Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

După ce i s-a luat terenul, Muzeul Aviaţiei primeşte o statuie

După ce Muzeului Aviaţiei i s-au luat 4,5 hectare de către generalii de carton Oprera şi Onţanu pentru ai pune la dispoziţia ministrezei de la Dezvoltare şi Turism Udrea, iată că Primăria Generală investeşte 630.000 de euro pentru construcţia şi amplasarea unui monument în faţa intrării în muzeu.

La poarta Muzeului Aviaţiei va fi amplasat un monument intitulat “Obiect simbol”. Acesta va fi compus dintr-o lamelă traforată, din bronz, susţinută de o lentilă din granit, la care se adaugă o “aripă de insectă”. Toate acestea vor alcătui monumentul intitulat “Obiect simbol”, pe care reprezentanţii Primăriei Capitalei se pregătesc să-l aşeze în faţa Muzeului Aviaţiei, situat pe strada Fabrica de Glucoză, din sectorul 2.

Dedicat “inventatorilor aviaţiei româneşti”, după cum au explicat edilii, monumentul costă municipalitatea nu mai puţin de 2,7 milioane de lei (aproximativ 620.000 de euro).

Reprezentanţii muzeului au fost însă surprinşi să afle despre intenţia primăriei de a le aduce la uşă un astfel de monument, cu atât mai mult cu cât au fost făcute deja toate demersurile pentru ca statuia să prindă contur.

Potrivit lui Sanda Cristea, şeful Serviciului Monumente din cadrul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic Bucureşti, pe lentila din granit – care va servi drept suport-soclu pentru lamela traforată – va fi aplicată o “aripă de insectă”, care va purta semnăturile a nouă inventatori români din domeniul aeronauticii: Ion Stroescu, Elie Carafoli, Corneliu Marinescu, Vladimir Novitchi, Henri Coandă, Hermann Oberth, Radu Manicatide, Traian Vuia şi Aurel Vlaicu.
“În plus, vor fi amplasate plăcuţe explicative cu date despre personalitatea fiecărui inventator care va avea semnătura pe monument”, a adăugat Cristea.

Cât despre modul în care s-a decis cum va arăta monumentul, acesta a explicat că a fost organizat un concurs de soluţii. Pe de altă parte, administraţia nu a organizat o licitaţie pentru transpunerea în material definitiv şi amplasarea monumentului de for public. A avut loc o negociere cu un singur ofertant: artista Adriana Valentina Ivan. Iar, potrivit anunţului de atribuire, monumentul trebuie realizat în 30 de zile lucrătoare şi va avea doi ani garanţie.

În plus, Sanda Cristea a explicat că i-a consultat pe reprezentanţii muzeului în legătură cu amplasarea statuii: “Nu punem monumentul în curtea instituţiei, ci în apropierea ei. Mai exact, în dreapta intrării. Cei de la muzeu au fost consultaţi”.

Aceştia din urmă însă îl contrazic. “Nu ştim nimic, deşi, în mod normal, ar fi trebuit să primim o hârtie, ceva, prin care să fim anunţaţi. Poate s-a vorbit la forurile superioare”, au explicat iniţial oficialii Muzeului Aviaţiei. Ulterior, Aurelia Vochin, reprezentantul instituţiei în relaţia cu presa, a revenit cu completări: “Forurile superioare (Statul Major al Forţelor Aeriene, aflat în subordinea Ministerului Apărării – n.r.) nu au aflat încă despre acest monument”.

Recomandăm ca pentru evitarea unor situaţii neplăcute generate de micile neînţelegeri dintre autorităţile statului la evenimentul de dezvelire  a statui să participe: doamna Udrea care să taie panglica inaugurală că tot nu a putut construi ce şi-a propus, ministrul de carton Oprea care să ţină un discurs despre interesul naţional, primarul Onţanu care să ofere fasole cu ciolan, fostul şef al aviaţiei, generalul Stanciu – care a contribuit la cedarea terenului – să se ocupe de curăţenia de după, şi toţi cei care îşi doresc apartamentele promise de Udrea şi Oprea să privescă la cei care promit. Ar fi bine să participe şi niscaiva drumari pentru a evalua ce se mai poate lua din muzeu pentru a face loc noului bulevard ce va trebui să-i ducă pe bucureşteni spre “Autostrada Muntelui”.

sursa: Evenimentul Zilei

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.