Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Infractor sau contravenient ? Cum se prostituează politic un amiral !

Într-una dintre intromisiunile sale nocturne, contraamiralul Tiberiu Frăţilă (cel care, vă amintiţi, spunea că a petrecut un an şi şapte luni în „teatrele de operaţii”) a „comis-o”!

 

Şi totuşi…legea?

Există o Lege în România care se cheamă (aproximativ) „Legea protecţiei datelor cu caracter personal”. Chiar dacă aceasta se referă strict la datele personale de identitate, ea se extinde şi la datele financiare şi contabile ale fiecărei persoane. Ideea este că doar organele de anchetă ale statului pot fi abiltate să ceară sau să dezvăluie sursa veniturilor şi cantitatea acestora pentru persoanele private.

Oricum, la emisiunea „Subiectiv”, de pe 5 ianurie de la Antena 3, Tibi Frăţilă dezvăluia –  cu de la sine putere – cuantumul pensiilor a doi cetăţeni privaţi, recte col.(r) Mircea Dogaru şi col.(r) Valeriu Pricină. Acum, stăm şi ne întrebăm dacă, anterior, contraamiralul de „teatre de operaţii” a cerut aprobarea celor doi domni colonei pentru a dezvălui public, la o oră de maximă audienţă, valoarea câştigurilor lor! Repetăm faptul că, cele două persoane sunt persoane private, nu au legături de serviciu cu M.Ap.N. şi nici nu sunt funcţionari publici supuşi legii declaraţiilor de avere!

După câte ştim, cei doi nu au primit nicio solicitare oficială din partea M.Ap.N. (al cărui „purtător de cuvânt” este Tibi) pentru acest demers!

Şi atunci, dacă tot are această  largheţe în comunicarea datelor confidenţiale, avem şi noi câteva întrebări pentru tânărul contraamiral:

–          dacă tot are capacitatea să facă publice pensiile anumitor persoane, de ce nu le face publice pe toate? De ce să mai fie păstrate în tabelele publicate pe site-ul M.Ap.N. doar datele numerice şi să nu fie afişate direct numele beneficiarilor?

–          doar de dragul moralei creştine! Ce câştiguri/venituri reale lunare/salariale/pensii reale şi totale au următorii generali: Iordănescu, Oprea, Onţanu? Dar generalii Rotaru sau Savu? Dar generalul Iliescu? Ce pensii şi bonusuri au şefii de la ANCMRR ?

–          care mai este starea de comunicare a lui Tibi cu domnişoara Adela Popescu, ce venituri are aceasta şi câte mijloace logistice ale Armatei sunt folosite de către UNPR pentru „solidificarea” organizaţiilor judeţene? Câţi subofiţeri şi maiştri militari au fost avansaţi la gradul de colonel (chiar în judeţul lui de baştină, Constanţa) şi câţi sunt şefi de organizaţii UNPR?

–          ce CNP are domnul Frăţilă, dacă tot putem face publice datele personale ale militarilor activi sau în rezervă? (sic !)

 

Frăţilă şi declaraţiile politice ale lui Emil Boc

             Tibi Frăţilă n-a fost niciodată vreun mare purtător de cuvânt, ci doar un UTC-ist. Chiar ne amintim şi acum cu ironie perioada anilor 2000-2001, atunci când alţi confraţi ai săi îşi căutau cu disperare un loc de muncă în faţa tăvălugului creat de „reorganizarea” Marinei Militare (SMFN) şi de introducere a criteriilor de desfiinţare a unităţilor militare în conformitate cu cerinţele Alianţei Nord-Atlantice, iar el a avut noroc.

Se pripăşise de mai mulţi ani pe la structura de propagandă, pe la relaţii-publice, de fapt încă din 1985, la doar un an de la absolvirea Institutului de Marină (doar un an de „trupă” a avut actualul contraamiral, restul au fost la UTC şi la „relaţii-publice!).

Unii nu au avut acest noroc. Şi el, ca  şi alţii, nu a avut bafta, sau mintea necesară, să „intre” la Academia Militară ca să fie propozabil pentru o funcţie superioară.

Însă  el a preferat această sinecură. Unii au preferat să se lase purtaţi de val şi să plece din Armată, deşi nu asta îşi doriseră, ca  şi mulţi alţi colegi de-ai lui, comandanţi de nave şi divizioane cu mulţi ani de experienţă, dar fără experienţă politică la PCR înainte de 1989.

La fel a fost şi cazul maiorului Daniel Ciortanu, despre care Frăţilă a ţinut să fie foarte maliţios. Diferenţa dintre maiorul Ciortanu şi Tibi Frăţilă este că  primul nu a fost secretar UTC!

Totuşi, cea mai declasificantă frază a lui Tibi mi s-a părut acea insinuare, preluată parcă din frazeologia abruptă a lui Emil Boc: „păi…la 41 de ani să ieşi cu 2300 de lei pensie…!” Cu alte cuvinte, proaspătul contraamiral, fost UTC-ist, îl lua „la  refec” pe maior: „cum îţi mai permiţi, măi nesimţitule, să mai faci scandal când Ţara deja ţi-a dat ceva ce nu meriţi”? Păi, în acest caz, putem întreba şi noi: „păi, la 50 de ani să ai 6000 de lei salariu, cât are un contraamiral, nu e nesimţire?”

Ce a vrut să insinueze cu asta contraamiralul în referirea făcută la Mr.(r) Daniel Ciortanu? Că acest om este cumva „nesimţit”? Că  nu-şi merită pensia după ce a fost trecut în rezervă? Că este „ne-demn” de această pensie? Că el este un „fost-ofiţer”, aşa cum spunea preşedintele Băsescu? Abia aşteptăm momentul în care Frăţilă va fi un „fost contraamiral”, să-l vedem cât de vocal va mai fi!

Mai mult decât atât, Frăţilă insinua că maiorul prezentat la Antena 3 nu ar fi avut carieră  militară „completă”. Ce o fi însemnând asta numai Emil Boc, Gabriel Oprea şi cu amicul Tibi ştiu. Oricum, este clar că dacă acel om nu ar fi avut „carieră militară completă” (adică cei 20 de ani!), nu ar fi putut ieşi la pensie, nu-i aşa?

Tiberiu Frăţilă nu a fost niciodată vreun excepţional gânditor militar (ne rezumăm  la această categorisire), ci un excepţional executant. Dar memoria lui Frăţilă este scurtă, atât cea trecută cât şi cea posibil viitoare: din nefericire şi el este militar. Şi pe el îl vor lovi deciziile următoarelor guverne, cum ar fi, de exemplu, „cine a făcut propagandă UNPR nu mai ia pensie deloc”! Şi asta ar putea fi un exemplu de comportament al politicii viitoare de care Tibi ar trebui să ţină cont atunci când mai face propagandă UNPR!

Dar nu ne facem griji: unduios, uleios şi adaptabil cum îl cunoaştem, Frăţilă va şti să treacă şi în barca altui partid. Cum a trecut de la PCR la UNPR, va şti să treacă şi la USL!

Dar, dacă tot este „specialist” în comunicare, Tibi ar trebui să conştientizeze că starea de angoasă inserată în rândul rezerviştilor militari s-a extins şi asupra cadrelor militare în activitate! Şi ei se gândesc la ce minciuni o să mai profereze Gabriel Oprea, prin gura lui Tibi, mâine-poimâine, când vor ieşi şi ei la pensie!

Şi totuşi: infractor sau contravenient ?

 Facem pe această cale un apel discret „organelor” militare îndrituite cu „primele cercetări”  pentru a ne spune dacă fapta domnului Tibi Frăţilă, de dezvăluire ilegală a datelor unor persoane private este de natură infracţională sau contravenţională? Sau generalilor avansaţi de Gabriel Oprea nu li se aplică legea?

Nu ne-ar mira nici asta! Orice regim are nevoie de propriii lui pupin-…doctrinişti !

 

 

de Petrică Toma

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

87 Responses to “Infractor sau contravenient ? Cum se prostituează politic un amiral !”

  1. valeriu- un fost militar- actual civil amarat says:

    am senzatia ca ma uit la o comedie ieftina…

    la inceput il blamam pe acel fratila ca spune pensiile pe post. acum vad ca dl dogaru chiar el a spus suma la un ziar..

    pai stimati domni, daca e sa fim fair play hai sa ne spunem pensiile, sa aratam mizeriile care nu s-au facut, sa-i punem la zid sa iesim in fata si sa explicam cu calm ca avem dreptul la acele pensii..si nu urland, pt ca deja civilii ne urasc..sa nu uitam ca presa ne cataloga cu ceva timp in urma ca avem pensii nesimtite…si acum stam si sorbim ce spune unu si altul la tv..ei o fac de dragul audientei..nu ca le-ar pasa de noi..castiga pe spinarea noastra..ca multi altii…eu zic sa incetam sa mai aparem la tv care pana nu demult tavaleau cu noi pe jos…

  2. pensionar .... simtit says:

    In data de 19 aprilie 2010, am fost prezent in Aula Parlamentului Romaniei cand asazisul “ministru al apararii” Gabriel Oprea a declarat, textual “Pentru Armata, o lege stramba este mai grea decat un razboi drept. Prin urmare, nu pot fi de acord cu nici o masura care duce la scaderea pensiilor militarilor …….. Vreau sa spun in fata dumneavoastra si in fata intregii opinii publice ca imi voi duce pana la capat aceasta datorie . Ii voi apara pe militari indiferent de consecintele politice si voi lupta cu toate fortele pentru ca toti cei din sistemul de aparare sa aiba in societatea noastra statutul pe care il merita. Asa sa-mi ajut Dumnezeu”!.
    Au trecut de atunci aproape 2 ani si simt ca imi este rusine ca am fost (oare chiar am fost) camarad cu un asemenea militar! RUSINE, RUSINE RUSINE.
    In luna iunie acest an se clama cu nerusinare ca in armata s-a finalizat procesul de revizuire a pensiilor militare iar acum acest cavaler al tristei figuri cu grade in marina (unde nu cred ca a comandat vreodata o nava) ne spune ca s-au mai cautat acte (in perioada iunie – decembrie) si de aceea s-a intarziat difuzarea deciziilor. Nu este acesta cinism fata de camarazi? Nu este bataie de joc si umilinta?. In cazul meu nu am depus nici un document suplimentar si nici nu am invocat lipsa acestora, dar din 23 Decembrie pana in 3 ianuarie am pierdut 12 lei din pensie (probabil ca urmare a diferentei de curs!!!?????)
    Pana si intre datele finale publicate in Decembrie 2011 si deciziile primite in ianuarie (ce coincidenta, chiar in ziua de 2 ianuarie la cei mai multi) apar diferente. Cand au aparut, din moment ce deciziile poarta data emiterii la inceputul lunii Decembrie?????
    Deja simt ……….. ura!

  3. Stelian P. says:

    A DIVULGÁ divúlg tranz. (taine, secrete) A aduce la cunoștința generală; a destăinui; a dezvălui. /<fr. divulguer, lat. divulgare
    Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

    Eu nu inteleg. Tu intelegi sau postezi doar ca sa te afli in treaba ?

  4. mai-mai says:

    Borfaselul asta isi plateste painea sau pleaca… Oricare ar fi in locul lui ar face la fel. Lasa-i dracului pe lupii moralisti care sustin ca ei niciodata nu ar fi facut asa ceva. NU. Ei chiar au facut asa ceva. De-a lungul carierei lor au inghitit si au girat cu incontestabilele lor personalitati o sumedenie de ordine tampe. De ce au facut-o ? Pentru ca asa-i in Armata. Ori executi, ori pleci. Acum, de dupa gard, se dau rotunzi. Contraamiralul isi plateste doar painea pe care o castiga, care poate fi murdara, sunt de acord, dar…asta este. Vorbim de prostitutie ?! Citeste, pe site-ul scmd, scrisoarea tov. Hancu. Respect revolta acestuia in legatura cu pensia diminuata, dar nu inteleg ce cauta copilul lui decedat in aceasta ecuatie. Profitand de relatiile create in Armata, de gradele avute si pozitia pe care erau catarati, atat mister Hancu, cat si madam i-au pus proptele fiului sa mearga in teatru. Altii, mai putin pilosi si norocosi (sic) au ramas acasa si-a plecat odrasla la produs bani. Din nefericire, niste parinti tampiti si-au trimis propriul fiu la MOARTE. Si era vremea cand misiunea nu era obligatorie si trebuia sa fii bine ancorat in realitate pentru a avea acces la plecarea in teatru. Mama si tata l-au sprijinit si l-au ajutat sa moara. Pentru niste arginti, iar acum tatal face o ciorba intreaga din diminuarea pensiei coroborata cu decesul fiului. N-au nicio legatura decat, eventual…cu prostitutia morala, cu micimea sufleteasca, cu dizabilitatile constiintei… Nu-i de preferat prostitutia politica ?! Daca si asta o fi fiind probata cum trebuie ?!

  5. sandu says:

    Neica Fratila este un zero barat,ce graviteaza intr-o familie kaki,fara a face parte din ea.
    Un tip(nu pot posta militar,pt ca in conceptia mea,termenul militar are alta conotatie)ce executa intocmai si la timp ordinele primite.Pt”devotament”si perseverenta in a”defila”pe linia ordonata a fost avansat…qed.
    Interesant este ca s-a schimbat regulamantul in ceea ce priveste executarea ordinelor primite…daca-mi aduc bine aminte s-a introdus teremenul:legal…o fi legal sa promovezi campania electorala a”sefului”tau,pe bani publici,implicand prin spusele tale un minister ce prin definitie este apolitic?
    “Cum se prostituează politic un amiral !”
    Fratila a fost”cuminte”…si-a vazut interesul…a spus ce avrut”seful”sa auda,a repetat la infinit ce a primit a spune….si iata-l avansat….care-i problema?
    Cu siguranta ati intalnit tipuri umane,de genul asta,in activitatea dv…au intrat in categoria pierderi…ati mers mai departe.
    Nu Fratila-i cauza cresterilor sau scaderilor/cuantum pensie.
    Nu Fratila ne-a trimis scrisorele…
    Fratila-i un pion ce cu siguranta va fi uitat…

  6. un oarecare says:

    Esti si roman fara portofoliu? Ai citat din DEX! Bun! Citeste paranteza! Deci, verbul se refera la taine, secrete. Datele confidentiale sunt asimilate cu “un secret, o taina” care este accesibil(a) tuturor numai cu acceptul persoanei in cauza. Deci, pentru persoana in cauza nu se asimileaza cu un secret sau o taina. Ca atare, daca persoana in cauza face publica data confidentiala, nu inseamna ca a divulgat ceva (din moment ce pentru el nu este un secret). El a transmis (A TRANSMÍTE transmít tranz. 1) (ceva cuiva) A trimite indirect; a da printr-un intermediar. 2) (știri, informații) A aduce la cunoștință publicului larg; a emite; a comunica; a relata; a difuza.) sau, putin tras de par, a redat (REDÁ, redáu, vb. I. Tranz. 1. A da din nou cuiva un lucru, o situație etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Re1- + da (după fr. redonner).
    Prin urmare, contraamiralul a divulgat. Si asa deci!!!!

  7. un oarecare says:

    Si iata domnule giurist de unde ati copiat dumneavoastra (realizand o selectie pentru QED-ul domniei voastre). De asta data eu voi posta toate sensurile, cititorii sa stabileasca cine are dreptate.
    DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
    Sursa: DEX ’98 | Adăugată de anonim | Greșeală de tipar | Permalink
    A DIVULGÁ divúlg tranz. (taine, secrete) A aduce la cunoștința generală; a destăinui; a dezvălui. /<fr. divulguer, lat. divulgare
    Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
    DIVULGÁ vb. I. tr. A da în vileag, a trăda, a face cunoscut (un secret, ceva ce nu știe nimeni). [P.i. divúlg. / < fr. divulguer, it., lat. divulgare].
    Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink
    DIVULGÁ vb. tr. a da în vileag, a trăda, a face cunoscut (un secret). (< fr. divulguer, lat. divulgare)
    Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink
    DIVULGÁ vb. 1. v. destăinui. 2. a deconspira, a destăinui, a dezvălui. (A ~ întreaga afacere.)
    Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
    A divulga ≠ a acoperi, a (se) tăinui
    Sursa: Antonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
    divulgá vb., ind. prez. 1 sg. divúlg, 3 sg. și pl. divúlgă
    Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
    Cu asta am incheiat. Polemica noastra nu este de valoare pentru subiectul afisat.

  8. Covăsneanu says:

    Vine şi timpul nostru. Dacă nu avem topare şi furci, nu-i bai, totul stă în exercitarea dreptului de vot! Abia aştept să-l văd pe tosoapa de la UNEPUROI, Oprea, fireşte, cum îşi mestecă fălile a pagubă! De gibonul de Boc nu-mi pasă; idiotul se va pierde în anonimat. Urmează biciuirea TURMENTATULUI.

  9. SEJC says:

    Asa sa ne ajute,Dumnezeu.Amin.

  10. Plano10 says:

    Stau si ma intreb ce tărâțe or fi in capul primarilor si in cel al unor parlamentari care au migrat spre UNPR.
    Probabil ca stiau ca nu nu mai au vreo sansa sa candideze din partea partidelor de pozitie PSD,PNL si PC.

  11. argus says:

    mai, meletarilor, ia cetiti voi acilesea:
    “Deunazi Mos Teaca a prins pe un soldat citind o gazeta.

    – Ce faci acolo, ratane?
    – Traiti, don’ capitan, citesc…
    – Hm! Citesti, parca eu nu vad ca citesti! Stiu ca doar n-ai sa mananci hartia!…Vorba e, ce citesti?
    – O gazeta, traiti…
    – Gazeta-gazeta; da’ ce fel de gazeta?
    – Umoristica , traiti…
    – Hm, oministica! Stiu eu, ca doar n-o sa fie pasareasca…Da’ pentru ce o citesti? N-am dat eu orden sa nu citeasca nimeni gazeturi? Pentru ce o citesti? Pentru ca sa vezi cum injura pa supiriori? Stii tu ce-i asta? Asta e…nediciuplina! Soldatu e dator sa citeasca numai gazeturi care lauda pa sefii lui…Indata ce a citit un articol in care supirioru e insultat, soldatu e dator sa nu-l mai citeasca. Pentru ce ai citit?
    – N-am stiut ca insulta…
    – Pentru ce n-ai stiut? Soldatu e dator sa stie! Apai daca nu stii tu, cine vrei sa stie? Ala care a scris-o? Apai ale e melitar? Ce vrei tu sa stie un tivil? Parca tivilu stie ceva? Eu am vazut jurnalisti care nu stie nici semnalele, si santara tivili cu toate astea! Lasa, am sa scot eu un jurnal si numa pa ala sa-l cititi. Cine nu l-o citi, sa stiti ca are sa capete patru zile de inchisoare si doua ceasuri ploton de pedeapsa.

  12. anonimus says:

    acest mincinos nu merita nici cea mai mica atentie
    pentru a-si justifica avansarea acest “nimic” minte ca afost in teatre de operatii
    minte a sost doar in misiuni ONU – total diferit de ceea ce inseamna un teatru de operatii;
    nu au rost alte comentarii

  13. indisciplinatu says:

    Nu draga,..noua ne plac femeile inteligente nu “aptele-limitat”, ca tine!!!

  14. indisciplinatu says:

    Domnule Budau,…sunteti disperat,..si eu sunt la fel…cam in acceasi parametri de reducere si chiar un pic mai mari,…nu mai postati peste tot materialul dvs.
    Va intelegem,…dar nu poate nimeni sa ne/va ajute in afara Bunului Dzeu!!!

  15. indisciplinatu says:

    Si aici vrei sa intervina tot Armata…pentru civili???…ca la inundati, cutremur, pe santiere si in economia nationala???…v-ati invatat prost,..nu se mai poate stimata doamna,..NE PRIVATIZAM si noi,..ce naiba sunteti contra “modernizarii” statului???

  16. indisciplinatu says:

    Domnule Stelica,…. matale vii la protest sau stai acasa??

  17. indisciplinatu says:

    Cum sa ne lase in pace???…in Romania trebuie sa traiesti periculos c-asa vrea base si gahska lui de pushcariabili!!!

  18. indisciplinatu says:

    Inca ceva,..pe tine te-a obligat cineva sau ceva sa fii….ce-oi fii dpdv profesional??..te intreb eu, de ce n-ai imbratisat cariera militara, ca femeie ca puteai…aaa, nu-i de tine, cam asa urma sa raspunzi nu???…
    Invata sa faci diferenta intre “haine” si UNIFORMA!!!…una-i una si alta-i alta…militarii prin definitie poarta o uniforma,..nu haine, de pomana.
    Grea e “civilia”….nu se-mpaca deloc cu mirosul de ulei de arma, bocanci,pulbere, salam pe paine, conserve incalzite la foc, chistoc de tigara fumat cu acul,plantonul si santinela in miez de noapte,dormitul in baraci si priciuri si cate si mai cate….o lume stiuta numai de NOI!!!!

  19. DGIA says:

    Mai, colegi! Cam toti sunteti din M.Ap.N.., iar eu vreau sa va ajut! Ionela se numeste Alexa Ionescu, este membra a Asociatiei 21 Decembrie si face parte din staff-ul de propaganda a lui Basescu. Pe bani! Fosta nevasta de ofiter, actuala amanta de rezervist (aviator). Meseria ei a fost de colaboratoare securista, acum e tot de colaboratoare si tot … securista. Nu stiti voi, era in EAR in misiuni pe vremuri, mai nou tot prin … Dubai. O gasiti fix pe 21 Decembrie (Maries), pe blogul ei … prezidential, pe YT tot … prezidential. 52 de ani, blonda, merge cateva ture… s-a pastrat mai bine ca ale noastre. Daca o luati pe Mangalia Blog, e pe lista la PLANO10 si cercetati … Asta e, nici DGIA nu e de aruncat…Noroc cu cursurile de contrapropaganda! Tupak Amaru s-a ginit la fix si i-a dat cu tifla. Dar numai Tuku a izgonit-o …ostaseste. Succes!

    (Sa nu ziceti ca nu v-am iubit, chiar si pe tine Don Corleone).

  20. Plano10 says:

    “DGIA
    Unde e tipa asta, Ionela, pe lista blogului meu?

  21. Ursu says:

    Plano ristule, RH, ne-a spus ca TU esti pe lista lui Obhama.

  22. karadeniz says:

    @Plano10
    Probabil se referă la blogul lui bazel09.

  23. Ursu says:

    E bunic de 2 saptamini dupa declaratiile lui postate pe mehedinti.blogonline si merita felictat pt. asta. Lasati-l in pace sa-si faca taratamentul antihemoroidal si, poate dupa asta poate i-or veni “mintile la cap”, sper.

  24. Plano10 says:

    Ilie,asta nu era o noutate!
    Robert vine numai cu stiri fumate.
    Tu esti tot asa de paros pe picioare? :mrgreen:

  25. ursu says:

    Plano am inteles cu totii ca ai “un pic” de chelie. Lasa ca punem mina de la mina si-ti donam niste “scalpuri” de unde ii prisoseste fiecaruia. Plano am preluat conducerea; pina acum ai tot condus…

  26. ion says:

    In garnizoana mea se intampla ceva penibil, ce nu-mi inchipuiam vreodata ! Rad maistrii militari si subofiterii de ofiteri de nu va vine sa credeti. Mor de bucurie ca lor le-a marit basescu pensiile, iar la ofiteri le-a taiat drastic. In fata, pe la colturi, ei si familiile lor se uita acum cu dispret la ofiterii care le-au fost sefi si jubileaza :,, bine le-a facut basescu, ce tare e !” Ce urat, ce penibil….ce periculos pentru tara !!! Hala presedinte, halal guvern, halal ministru al apararii !!!

  27. Cetateanul says:

    Cred ca in toate garnizoanele se intampla fenomenul acesta.
    Anul trecut o nevasta de mm a afirmat intr-o “adunare” … (3 familii la o aniversare) : “Bine le-a facut la ofiteri ! lasa sa ia de la ofiteri sa dea la maistrii , apoi a avut tupeul sa-l invite pe ofiter la nunta fiicei ei !!!

    Asta-i piramida cu varful in jos !!!! creata de marinel si-ai lui….. jeguri

  28. ANONIMUS says:

    Puteai sa folosesti al nik nu pe al meu

  29. Comandorul says:

    Spune o vorba veche din batrani: “Gospodarul care nu este in stare sa-si hraneasca prietenul apropiat, CAINELE DE PAZA, nu merita sa fie aparat !”
    Oare basescu traian are cunostinta despre aceasta vorba?
    Sigur ca asa dupa cum il stim cu totii, oricum tot nu ar trage invatamintele de rigoare.
    In acest context, se impune ca noi TOTI, indiferent de gradele si functiile pe care le-am indeplinit, SA FIM UNITI ! Nu trebuie sa dam posibilitatea NIMANUI sa pateze ONOAREA SI DEMNITATEA noastra de militari, care ne-am inregimentat armatei, de la varste fragede (14 – 15 ani !!!!).
    Este dureros pentru noi, cei care ne-am sacrificat copilaria, adolescenta si restul vietii apararii tarii, sa constatam ca O MANA DE OAMENI, isi permite
    (ca urmare a unor artificii politice ????…), sa dezonoreze si sa deposedeze atatea zeci de mii de militari in rezerva si retragere. Dar, …. sa nu uitam ca in final, RATIUNEA VA INVINGE. Unitatea noastra va invinge aceasta ura organica a acestor fiinte diabolice, care au facut totul pentru a invrajbi cetatenii tarii, pentru deposedarea, indiferent cum, a tuturor categoriilor sociale, din absolut toate domeniile vietii economico-sociale ale tarii.
    Am o vorba (n.a. slova…), privitor la “contraamiralul fratila.
    Poate acest baiat nu cunoaste etimologia cuvantului amiral. Cuvantul isi are originea in limbajul vechiului Egipt, avand intelesul de: AMIR – AL = PRINTUL MARILOR. Mai fratila, mai tibi, te simti recunoscut de mare? Ai curajul si marturiseste barbateste, CATE ZILE DE MARE ai in cariera ta de marinar?
    Ma adresez sefilor si colegilor lui tibi marinarul- Va rog, spre edificarea dumneavoastra, intrebati-l pe tibi: Ce comenzi da comandantul navei, la plecarea navei de cheu ? sau orice alte aspecte specifice activitatii de comandant in Marina Militara… Veti avea mari suprize…
    Consider ca pentru functia de purtator de cuvant ( tonomat, vorba lui…), nu este necesar gradul de contaamiral. Acest grad se poate regasi in mod fericit, in structura de comannda a unei mari unitati operative.
    Tibi, lasa-ne …
    Pentru cei mai putin informati : NU MAI DATI CU PIETRE IN ARMATA !

  30. Pantera roz says:

    RRRRAPANOSULE,mars in barlog.Esti semiadormit

  31. subofitereasa says:

    Nu mai atacati subofiterii, am muscat-o si noi. Primit scrisoare in vara si acum am pensie scazuta. Nu sunt singura. Reexpediat lui Oprea. Am scris si 4 litere pe ea …dar nu va spun ce!

  32. Pantera roz says:

    ..poate a crescut dar,nu s-a si ..intarit !mai insista!!!

  33. subofitereasa says:

    …poate sunt obraznica cu cele 4 litere. Dar el a incercat primul….

  34. SEJC says:

    Atentie.Corleone si inca cativa nu sunt straini de DGIA care este subordonata lui Oprea.

  35. Versace says:

    Ti-a trimis si el o….cele patru litere?

  36. […] ci al obedienţei: adică, aşa cum dezvăluie Petrică Toma în articolul-torpilă „Infractor sau contravenient? Cum se prostituează politic un amiral!“, el este „un excepţional […]

  37. […] ci al obedienţei: adică, aşa cum dezvăluie Petrică Toma în articolul-torpilă „Infractor sau contravenient? Cum se prostituează politic un amiral!“, el este „un excepţional […]