Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

“N” motive pentru ca oprea să-şi dea demisia

În decursul unui an de când la “cârma” Ministerului Apărării Naţionale a fost instalat ca ministru, Gabriel Oprea, s-a adunat o impresionantă serie de motive care să-l oblige pe acesta să-şi dea demisia, şi să se ocupe de afacerile care “l-au  consacrat”.

Fără răutate, deschidem lista pentru oricine poate aduce cel puţin un motiv, bine argumentat, în susţinerea solicitării menţionate anterior:

1. Pentru că pe timpul mandatului său salariile militarilor activi au fost reduse cu 25%, Oprea cu partidul său contribuind DECISIV la adoptarea măsurii;

2. Pentru că a permis desfiinţarea Legii salarizării cadrelor militare aducând astfel grave prejudicii Statutului Cadrelor Militare. Legea a fost adoptată tot cu sprijinul DECISIV al formaţiunii sale politice;

3. Pentru că a permis desfiinţarea pensiilor militare printr-o lege adoptată, din nou, cu susţinerea DECISIVĂ realizată de formaţiunea sa politică;

4. Pentru că a PROMIS că pensiile militare sub 3000 de lei nu vor scădea prin recalculare, modificându-şi ulterior declaraţia cu următoarea: “pensiile militare ale pensionarilor cu stagiu complet nu vor sădea”;

5. Pentru că a promis că MApN este în măsură să asigure recalcularea pensiilor tuturor celor 82.000 de pensionari până la 1 ianuarie 2011, reuşindu-se recalcularea doar a aproximativ 22.000 de pensii.

6. Pentru că prin emiterea Ordinului M101/2010 a contribuit decisiv la umilirea tuturor pensionarilor militari pe care i-a târât la centrele militare şi i-a obligat să-şi ceară singuri adeverinţe doveditoare ale veniturilor obţinute în întreaga activitate şi să-şi ceară singuri recalcularea pensiilor, deşi, fireşte, aceştia nu doreau acest lucru;

7. Pentru că, deşi a alocat resurse umane (peste 5000 de persoane trebuind să nu-şi mai îndeplinească sarcinile de servici curente şi să participe la procesul de întocmire a adeverinţelor de venit) şi materiale uriaşe pentru întocmirea adeverinţelor de venit, necesare procesului de recalculare a pensiilor militare, acestea s-au obţinut târziu, au date incorecte şi sunt incomplete;

8. Pentru că în timpul mandatului său bugetul apărării este cel mai mic din ultimii 20 de ani;

9. Pentru că în 2010 au murit cei mai mulţi militari în timpul procesului de instruire, parte a evenimentelor fiind datorată subfinanţării sistemului;

10. Pentru că pe timpul mandatului său au murit cei mai mulţi militari în teatrele de operaţii, cea mai mare parte datorită lipsei dotării cu mijloace blindate adecvate, procesul de dotare cu transportoare Piranha sau MRAP întârziind în mod nejustificat;

11. Pentru că pe timpul mandatului său nu s-a găsit o soluţie viabilă de dotare a aviaţiei militare cu un avion multirol, lucru care va face ca România să nu-şi mai poată asigura, pentru pima oară în istorie, securiatea spaţiului aerian din 2013;

12. Pentru că a refuzat sistematic să participe la reuniunile internaţionale specifice UE şi NATO delegându-şi competenţele secretarilor de stat;

13. Pentru că a refuzat să primească în audienţă, conform regulamentelor şi legilor, persoanele înscrise în audienţă la ministrul apărării, transferând acestă obligaţie de servici unui secretar de stat;

14. Pentru că a transformat publicaţiile MApN, print şi online, în publicaţii care să-i elogieze activitatea, creându-se un adevărat cult al personalităţii promovat cu precădere de site-ul oficial al MApN;

15. Pentru că a avansat – discreţionar – în grad, membri ai partidului ce-l conduce, fără a avea justificare în folosirea rezervei Armatei la război, în afară de interesele politice;

16. Pentru că a transferat către administraţiile locale un număr mare de terenuri ale Armatei fără a obţine nimic concret în schimb, doar promisiuni de construire a unor locuinţe ANL, care nu sunt numai pentru militari;

17. Pentru că în vizitele efectuate în teritoriu la structurile Armatei şi-a promovat interesele de partid;

18. Pentru că a indus în eroare în repetate rânduri preşedintele şi primul ministru asupra procesului de recalculare a pensiilor militare, instituţia sa nefiind în măsură să recalculeze pensiilor conform angajamentelor asumate;

19. Pentru că în timpul mandatului său imaginea Armatei a suferit o deteriorare iremediabilă cel mai grav lucru fiind scăderea suportului popular.

În câteva cuvinte mandatul actualului ministru poate fi caracterizat prin: distrugerea statutului cadrelor militare, subfinanţarea sistemului, lipsa înzestrării, număr mare de militari ucisi în teatrele de operaţii şi morţi în timpul instruirii, cultul personalităţii, lipsă de implicare în reprezentarea internaţională a Armatei, umilirea pensionarilor militari – cea mai mare parte în rezerva Armatei.

Raul Dancuta

InfoMondo Militar

13 ianuarie 2011

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

29 Responses to ““N” motive pentru ca oprea să-şi dea demisia”

  1. TITULESCU says:

    Pana la urma Dumnezeu il va pedepsi intr-un fel!!!

  2. karadeniz says:

    Sper că nu vom aştepta judecata lui Dumnezeu, va trebui judecat şi pedepsit de legile acestei ţări. Mulţi din potentaţii actuali vor ajunge intr-un final să plătească pentru ce au făcut. Tot ce le doresc e să nu aibă parte de judecata oarbă a mulţimii ci de cea a justiţiei.

  3. cititor says:

    Pentru ca a transformat asociatii al cadrelor militare in rezerva si retragere in sucursale ale partidului pe care il conduce,utilizand spatii ale MAN in scopuri politice si fara plata Sefi ai unor asemenea filiale au devenit ,in schimbul unor sume de bani ,sefi aiorganizatiilor locale ale partidului Oprea. Generalui Mihai Iliescu nu este strain de asta ,este mana dreapta a lui Oprea in acest sens.Mi se pare o mizerie ca efecte si materiale militare sa fie imparite civililor.Cum se face ca se impart doar in Sectorul 2 acolo un alt general de carton este sef.

  4. rezerva says:

    Sa-i fie rusine lui oprea.Sunt maior trecut in rezerva la 42 de ani, recalculata pensia pe venituri, cu adeverinta (…aduceti-va adeverintele ca sub 3000 ron nu vor scadea !!!!!) -decembrie 2010 net 2530- ianuarie 2011- 1730 =reducere 32%.Acum au dat-o la intors cu vechimea completa si cu platile compensatorii…Ce parsivi, ce nedemni !!! Ne-au pacalit sa trecem in rezerva si acum isi bat joc de noi.Acum un an am pierdut si serviciul civil unde castigam si eu 1000 de ron, muncind cinstit.Am facut liceul militar, m-am pregatit pentru o cariera militara, am fost mintit si pacalit de statul roman ( adica de basescu&boc).Cei 800 de lei care mi i-ai ciordit din pensie basescule sa de-a bunul D-zeu sa-i ai de lumanari, la inmormantarea lui boc si a pdl-ului asta care ne-a mancat zilele.Niste hoti ordinari.Rusine sa-ti fie general de carton oprea gabriel !!!

  5. pensionar militar says:

    Pana la pedeapsa Lui, trebuie pus la plata impreuna cu toti “slujbasii activi” (din veniturile proprii ) care nu au catadicsit sa se opuna ca specialisti si au dovedit lasitate pentru tot ce a facut rau Armatei Romane si pensionarilor acesteia! Pentru diferenta de pensii neplatita trebuie cerute penalizari de intarziere, dar nu platite de statul roman ci personal de catre cei care au dat ordin si au lucrat fara a convinge prin orice mijloace ca nu exista capacitate de calcul in termenul dat, iar adeverintele sunt neconforme! Ordinele nelegale nu se executa!
    Nu uitati ANMCRR este inca sub “inaltul patronaj al Presedintelui statului si presedintia (inteleapta n.a.) de onoare a ministrului Apararii Nationale” titluri de glorie neretrase! Sa traiasca bine…..!
    Membrii amncrr sunt cei avansati in rez.si retr. intr-o veselie alaturi de membrii unpr (cea mai mare parte sunt si membri unpr , sigur!)

  6. apevistul says:

    20. Pentru ca a acceptat ca salariile compensatorii sa nu fie luate in calcul la stabilirea punctului de pensie,aceasta ducand la scaderea semnificativa a pensiilor militare.
    21. Pentru ca a acceptat sa fie numit ministru,stiind ca este o ,,caciula” prea mare pentru el.

  7. Altfel says:

    Pai astea sunt tocmai motivele pentru care Oprea a fost numit ministru, cum o sa-si dea demisia tocmai din aceste motive?!? El a fost pus ministru ca sa … si insirati aici cele 19 motive enumerate in articol.

  8. senzational says:

    Va dau un motiv BOMBA,nu va mai mirati de ce cei din conducerea ANMRR nu mai actioneaza si n duc in eroare.Guvernul portocaliu ,la propunerea lui OPREA izmenarul.a vansat in luna decembrie 2010 toate cadrel militare in rezerva care au fost in conduverea ANMRR si a acolotilor acestora,fara nicio noima.Sa nu vb in gol-in fiecare judet au fost avansati la gradul de colonel si general,sau chiar mr si lt col.Marea exceptie-Mehedinti:
    -un general[iesit lt col la pensie in 2001]
    – 8 coloney[iesiti la pensie cu gradul de mr sau lt col]
    -4 lt col
    -_3 maiori
    niciun subofiter
    au avut avantajul ca fostul ministru-pdel-stinisoara-avansat general fara sa fii facut macar armata-fiu de militian[colonelul STINISOARA]

  9. Carcotasul says:

    Corect @Altfel……..

  10. AMES says:

    22. Pentru ca a folosit mijloacele proprietate MApN in scopuri politice si in folosul UNPR.

  11. pani hacitin says:

    NU LE PASĂ

    Nu le pasă de răvăşirea vieţii a zeci de mii de pensionari militari a căror existenţă se află la cheremul unor funcţionari îndobitociţi politic.

    Nu le pasă de protestele bătrânilor militari cărora le-au furat trecutul iar acum le distrug încrederea în ziua de mâine.

    Nu le pasă de imensul scandal mass-media care scoate la iveală întreaga murdărie şi nemăsurata minciună cu care au tratat armata. Care arată adevărata lor faţă. Care ridică la suprafaţă, de sub zâmbetele lor încrezătoare, hidoşenia care-i caracterizează.

    Nu le pasă de încălcarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte, de legislaţia Uniunii Europene şi de hotărârile judecătoreşti definitive.

    Nu le pasă de miile şi miile de procese care vor bloca sălile de judecată. Şi nici de banii acestui popor cu care vor trebui să plătească nemerniciile pe care astăzi le orhestrează.

    Nu le pasă de reacţia presei internaţionale şi de pierderea pe zi ce trece a prestigiului internaţional al ţării.

    Nu le pasă de starea de disperare la care au adus milioane de români.

    Nu le pasă de viitorul armatei române şi nici de trecutul său.

    Nu le pasă că un popor întreg moare de foame şi de frig.

    Nu le pasă că am ajuns ţara cea mai săracă din Europa.

    Nu le pasă că România este o ţară furată şi ascunsă în buzunarele câtorva politicieni aflaţi acum la cârmă, sub comanda acestui marinar.

    Ei vor bani! Ei vor banii voştri, munciţi şi obţinuţi prin sacrificii în timp ce ei huzureau şi adunau bogăţii nemăsurate.

    Ei vor bani! Cu orice preţ!

    Valul de nemulţumire apărut în aceste zile reprezintă pentru ei un risc asumat. Un risc pe deplin calculat. Ei ştiu că nu va dura o veşnicie. Ca şi în cazul profesorilor, medicilor, mamelor şi al celorlalţi pensionari, ei vor arunca în ghiarele nesătule ale presei alte subiecte de scandal. Peste câteva zile bătaia de joc la adresa militarilor va devein o amintire. Asumată ca atare de românul prea lovit de soartă ca să-i mai pese de durerea altuia.

    De aceea, acum, ei stau ascunşi. Au activat întreaga reţea informativă pentru a controla mişcările celor care protestează. Monitorizează evenimentele şi aşteaptă trecerea furtunii baricadaţi în adăposturi. De aceea nu-i mai vedem.

    E tăcere adâncă la Cotroceni. După ce zile întregi a ocupat ecranele televizoarelor, tunând împotriva nedreptăţii cu care străinătatea ne tratează, preşedintele a dispărut. Nu vede şi nu-l interesează rezultatul nedreptăţii pe care el a făcut-o oştenilor ţării. Armatei ţării sale! Astăzi nu mai avem preşedinte.

    Nu se mai aude vocea răstită şi plină de pilde egalizatoare a premierului. A tăcut până şi zgomotosul Boc! Se tace, deci, şi la celălalt palat. Am rămas şi fără prim-ministru.

    A dispărut încruntatul, demnul şi iubitorul de ţară ministru al apărării. Nu mai bate el cu pumnul în microfon asigurând ţara că nimeni nu se va atinge vreodată de drepturile militarilor. Nu-şi mai pune viitorul politic chezaş pentru păstrarea valorii pensiei militare. Distinsul, uriaşul domn Oprea nu se mai vede! Armata nu mai are ministru, nu mai este printre noi acel general în rezervă care plângea cu sughiţuri pe umărul colegului său, pensionar şi el!

    Astăzi, ei, ascunşi, aşteaptă liniştirea apelor. Şi vor apărea apoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, tot pe locurile lor, tot voioşi, tot minţind şi aparent mustind de dragoste de ţară, dar pregătind machiavelic alte lovituri.

    Domnilor militari activi, daţi onorul cuvenit ministrului vostru! Salutaţi-l zilnic cu bine cunoscutul “SĂ TRĂIŢI!” Şi el va trăi, că nu trăieşte din pensie!

    Salutaţi-l pe domnul ministru! Pe generalul cu umerii grei de stele. Stele cu miros de politică, aranjamente ascunse, trădări şi recompense dubioase.

    Şi să nu aveţi nici o îndoială. Mâine veţi fi voi în locul celor care sunt azi umiliţi. Pentru că, având mâna la chipiu, domnul ministru nu vede în voi ostaşul, omul cu nevoi şi bucurii. Vede doar prezentele şi următoarele sale victime, pierderi colaterale ale viitorului său politic.

  12. sejc says:

    intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat va veti intalni cu el pe alte pozitii.da-ti respectul pe care il merita dupa plata si rasplata.pana una alta inaintati contestatii dupa care la tribunal.tare imi este teama ca cine nu o face ramane cu pensia calculata dupa salariul mediu pe economie in vecii vecilor.daca cineva este in cunostinta sa ne spuna si noua de unde au adus astia valoarea salariului mediu brut/net pe economie.nu cumva este si aici o manarie?
    prea se suprapune la subofiteri..

  13. nelu asistatu says:

    Întreb: cum oare, prin ce minune Curtea Constituţională a decis (printr-o argumentare sofisticată) că pensiile magistraţilor nu pot fi recalculate, altfel spus, art./pct. care se referă la domniile lor din legea făcută pe picior şi votată, ştie tot românul cum, sunt neconstituţuionale, iar celelalte puncte ce privesc militarii, poliţiştii etc.etc. sunt prea constituţionale, aşa că se pot tăia pensiile ocupaţionale într-o veselie, spre bucuria guvernanţilor actuali. Nota bene – ceva mai înainte tot CCR declarase neconstituţionale toate punctele de la acel articol care a produs acum atâtea drame, umilinţe şi strigături în zadar, pentru moment. Dacă mai există justiţie, şi sper că mai există, să avem speranţe; ar mai fi încă două:justiţia europeană şi justiţia cerească.

  14. Eli Sav says:

    Organizare militara !
    Basescu si Boc au stiut foarte bine psihologia pensionarului militar si au actionat in consecinta…..ne-au ciuruit ,pentru ca sintem niste tate birfitoare si nu militari,ne-am vindut politicului si nu am actionat,asa cum ii sta bine unui militar,dovada cozile de topor care tradeaza armata….,.Noi nu mai sintem cadre in rezerva,sintem simpli pensionari si nimeni nu ne va mai chema la arme…..!..deci mai mult de un ajutor social nu meritam….! MILITARUL, ACTIONEAZA ,NU LALAIE…..!

  15. maharajah ........ says:

    - identificate si blocate sursele din judete care alimenteaza cu bani toate guvernele;
    – ei lucreaza numai pt. fericirea lor si fam lor ,acolitii lor………….
    – loc de munca se dau numai dca cotizezi si devii sluga lor…………..
    – la intilnirile partidelor /conducerea acestora disc. cum sa ne subjuge mai mult populatia , daca iai luat bani, iai luat oxigenul si devine scalvul tau!!!!!!!!!!
    – se preg. o lege sa nu mai putem lucra nici la patron, ca avem pensii!!!!!
    – trebuie sa fim uniti indiferent de grad si functie…………..
    – din mom prim deciz trebuie contestata ……………

  16. Colonel asistat de BOC says:

    Acest tradator de ministru si partidul lui de lichele si-a facut filiale in teritoriu cu ajutorul cu ajutorul unor “simpatizanti” din randul nostru care,unii au fost avansati de la gradul de locotenent-colonel cu care au iesit la pensie la general de brigada.A se vedea cazul Pana Ion,Drobeta Tn.Severin si exemple mai sunt destule.Un reporter de investigatii le poate descoperi usor.Partiduletul asta de fripturisti asa cum a aparut asa va dispare,de fapt nici nu prea apare prin sondaje.

  17. armashul says:

    Sa-si dea demisia Oprea si sa ia conducerea Oancea!
    N-am gasit alta…rima!

  18. Lunetistul says:

    @nelu asistatu
    Unii sunt mai presus de lege!!! – Constituţia lu’ Liliac
    “Între magistraţi şi ceilalţi e o diferenţă fundamentală. Ei au statut constituţional, ceilalţi au statut legal. Când ai statut legal, adică înfiinţat prin lege, chiar şi lege organică, poţi umbla la ele oricând. Prin lege ai înfiinţat, prin lege modifici, prin lege completezi şi tot prin lege poţi să şi desfiinţezi. Când e statut constituţional nu îl poţi modifica, completa, adăuga, nici desfiinţa prin lege pentru că e prevăzută în Constituţie. Citiţi 124 şi 125 din Constituţie.” – Ion Predescu, judecător al Curţii.
    Iliescu trebuia să-i răsplătească pe cei care au săvârşit crimele de la Târgovişte: judecătorul Gică Popa (s-a sinucis la 1 martie 1990) şi procurorul Dan Voinea. Astfel au trecut la troacă toţi: militarii şi civilii halesc aceleaşi lături.

  19. Bibi Cucernicu says:

    Cine o fi di vina?
    Poate bunica?
    Ca n-a iesit la vot?
    Poate vecina de la 3, cu care era sa-mi stric io linistea conjugala
    Si care a jurat sa-l voteze pe Basescu
    Ca sa-mi micsoreze asta pensia
    Sa nu mai par interesant in ochii altor neprihanite?
    Poate vecinul de la 8 care are o pensie de 8 milioane
    Si a lucrat ca cazangiu
    De-a ramas surd de-o ureche ca altfel nu se esplica
    De ce nu ma aude cand ii dau buna-ziua?
    Poate fostii mei colegi de la unitate care radeau cand
    Il faceam pe Basescu Penal si Dictachior?
    Poate militianul de la sectia 20 care cand i-am zis
    Ca io sunt colonel in rezerva a ras si-a zis ca sa-mi fie de bine?
    Poate fostul coleg de la financiar care cand i-am spus
    Sa-mi dea o adeverinta ca tre` sa-mi recalculez pensia,
    A ras si mi-a zis sa astept ca si-asa i-au redus salariul cu 25%?
    Pe cine naiba sa dau si io vina?

  20. Bibi Cucernicu says:

    Si-acum haideti sa fim cinstiti. Pe undeva civilii au dreptate. Noi ofiterii am avut numai de castigat din contractul cu armata. Am avut un venit stabil, am avut timp pentru famiglie ba chiar si pentru cate-o amanta cu draci pe ea, am avut bani de haine, bani de hrana, care toate se regasesc acum pe statele de plata. Acolo unde se regasesc, unde nu se regasesc, inseamna ca nu ezista! Si mai ales n-am avut razbel. Pai va imaginati voi ce ar fi insemnat sa avem razbel? Ziceti merci ca n-am avut si ca acum ne putem creste nepurceii linistiti, astia mai tineri, ca aia mai batrani au probleme cu prostata! Hahahaha!!! Asa ca haideti sa luam in piept aceasta recalculare, care pe mine ma face mai “usor” cu 8 milioane si sa asteptam vremuri mai bune! Nu va sugerez pe cine sa votati la viitoarele alegeri, probabil tot ca unii dintre voi tot cu partidul Penalului veti vota. Acestora, pe spun doar atat: niiii boaaaalaaa! Hahahaha!!!

  21. m.c says:

    Cu 13 ani si 2 luni lipsa numai corect nu s-a lucrat .Am fost noi lucrati.Nu spune nimeni in cit timp vom primii restantele .E posibil sa nu le mai primim deloc.Va dati seama cit au de lucru activii?.Dureaza ani de zile .Vom iesi din sistem pe cale naturala si aceasta recalculare nu se va termina.Si totul pe banii nostri.OPREA a raportart ca este gata.Si pentru acest lucru trebuie sa-si dea demisia,Si mai este un lucru.A bagat zinzanie intre noi si activi.intre ofiteri si subof. intre civili si cadrele militare, intre toate categoriile de oameni.SI PENTRU ASTA SA-SI DEA D E M I S I A .Pentru purtatorul de cuvint.Nu ne mai minti.Anii lipsa o sa spui daca ,vei avea curajul ca nu se mai gasesc.si atunci cel care are 13 la 26 ani lipsa ramine cu pensia mai mica dacit a unui plutonier de baterie sau de companie ,desi a facut academa si este iesit la pensie de pe funtie de comandant. din lipsa date.DACA CITESTI ACESTE RINDURI SPUNE-NE SI NOUA CIT TIM TREBUIE SA ASTPTAM, PE BANII NOSTRII, CA SA NI SE GASEASCA ACESTI ANI?SI CIND NE VOM PRIMII DREPTURILE .In rest toata stima pentru cei care au lucrat si lucreaza.

  22. brancusi says:

    TE CRUCESTI CE CITESTI PE ACI.
    Ba ca unul ,s-a pensionat la 40 si ceva ,ba ca fura oprea ,boc ,ba cau nevoie de bani ,guvernantii,drumarii lui base.
    Tipilor de ce va mintiti ,a-ti fost in stare sa dati spaga numai sa PLECATI si mai si aveti tupeu jegos sa spuneti ca-ti fost mintii.
    Toti am trecut in rezerva si ne-am mandrit cu asta ,in special cu faptul ca pe langa pensie si fercat menta ne-am mai ales si cu o caruta de bani ,pe care un civil angajat nu-i face niciodata,eventual la 40 si ceva dea ani ,ia un credit din banca sa-si ia o casa pe care noi o aveam moka.
    Da ,dar BESTEPTI CUM SUNTEM ,i-am PRADAT REPEDE,parca eram lumpenii din mina,traiam pe picior mare CA UN DIRECTOR DE BANCA .
    s-au terminat cretarii si acuma e de vina x,poporul,guvernu ,c-am beut si kkt mild de lei nemunciti si nemeritati de fapt.
    CHIBITITI ,cat vreti ,DAR PT ABRUTI s-a terminat pomana.
    MUNCA AI UN IZVOR DE SANATATE.si de prosperitate.
    Unu ce si-a investit banii cu cap nu se apuca de injurat pe blog-uri ,ca nu le ajung banii de bautura si tzigarii.
    Vedeti tabelele ,publicate de mapn ,ARMATA ROSIE ,n-a avut atata amar de generali si colonei cati avem noi ,si nu-s toti.

  23. miki says:

    16.
    Pentru ca nu-l mai suportam noi, cei pe care ne crede batrani si prosti!
    Sa nu-l fereasca Dumnezeu, sa ajunga umilit, ca noi! Chiar mai rau!

  24. miki says:

    20 (scuze!)
    Pentru ca nu-l mai suportam noi, cei pe care ne crede batrani si prosti!
    Sa nu-l fereasca Dumnezeu, sa ajunga umilit, ca noi! Chiar mai rau!

  25. ANDERSON says:

    BOMBA ! Presedintele Basescu a afirmat in urma cu 20 min ca TREBUIE APLICATA HOTARAREA ICCJ….Doamne ajuta! Iata-l acum si pe DEGERATU si pe DOGARU…..se afirma la RTV…..

  26. mos teaca says:

    ati vazut……?
    ori piratul era….beat ori ….asa trebuia sa fie !
    sa vedem ce zice…..oprea!

  27. razasul says:

    mda, corect, numai ca, nu stim daca, domnia sa, are onoarea si demnitatea uman de a cugeta la asa ceva, greu de crezut, dar adevarat si fara drept de replica,…

  28. An-t-onim says:

    Stie cineva cine a ordonat sa se lucreze in MApN maine 24.01.2011, cand este zi libera legala, dar si ziua in care se regrupeaza rezervistii?
    Oare oprea nu stie ca in dec 2010 s-a votat ca ziua de 24.01 sa fie zi libera?
    Sau nu au voie sa ingroase randurile manifestantilor?…
    Oare le este frica?… Ar trebui?

  29. PANI HACITIN says:

    si asa domnu GUSA nu ti ar fi rusine ne tragem de sireturi acum suntem VOCALI DEMAGOGULE Cozmin Gusa, omul care nu pierde ocazia sa pozeze pe la televiziuni in “neuronul ascuns” al poporului, ofera o noua dovada de amatorism in analiza situatiei pensionarilor militari HABAR NU ARE DE PRIVATIUNILE PRIN CARE AU TRECUT ACESTIA Nu stiu altii cum sunt, dar cand vine vorba de populism si demagogie, Gusa e campion. Gusa este o marioneta, un obsedat de functie si de puciuri.
    Bucurestenii sunt oameni inteligenti, si-au dat seama…

    Desi are ca slogan de campanie “Ne-am saturat de cat ne-au furat”, Cozmin Gusa fura ESTI UN MARE DEMAGOG INVIDIOSULEEEEEEE