Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Subversiune în numele vanităţii!

Motto:
„Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurând le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lânga noi!”


Existenţa poporului român a fost, până azi, legată indisolubil de existenţa acestui grup de oameni inimoşi şi curajoşi, dar întotdeauna prost echipaţi. Aceasta a facut ca Armata să fie mereu una din cele mai de încredere instituţii ale statului. Dar, oare, cât va mai dura această încredere? Poate că, de aici izvorăşte atitudinea de azi faţă de Armată.

„Vuittoanele”, „bemveurile”, „Hai bărbate să votăm/ Şi apoi să ne-mbătăm” sunt mult mai uşor de „digerat” decât Eminescu, Coşbuc, Enescu şi alţii. Este dureros ca astăzi, un copil cu un nivel mediu de cunoştinţe, de clasa a 7-a, nu este în stare să recite o strofă din oricare poezie a lui Eminescu sau nu ştie cine a fost Decebal. Pentru el, Armata nu înseamnă nimic. Pentru alţii, Armata este caporalul care le-a făcut zile fripte pe timpul perioadei instrucţiei de bază, creându-le astfel un background informaţional cu ce vor face şi ei, la rândul lor, “bibanilor”, iar cadrele militare sunt asociate cu acei ofiţeri/ subofiţeri burtoşi, politruci, cu care au avut nefericirea de a intra în contact. Dar pentru toţi, Armata este acel grup de oameni care – îmbrăcaţi frumos, tunşi, bărbieriţi, cu bocancii lustruiţi, în maşini de luptă vopsite proaspăt şi cu cauciucuri negre, date cu cremă de ghete – defilează de 1 Decembrie pe sub Arcul de Triumf. Atunci, ei ne dau onorul, noi ne uitam la ei mai mult sau mai puţin impresionaţi, comentăm cu privire la nivelul lor de instruire şi echipare (ca deh, suntem cunoscători) şi… dăm iama, ca hoardele lui Timur Lenk, în fasolea şi cârnaţii puşi la bătaie de vreun primar mai „avut”.

Dar ce este Armata de fapt? Astăzi Armata este un organism în semi-convalescenţă, dar a cărui boală este întreţinută din motive care îmi sunt greu de înţeles şi acceptat. După 1944, Armata a fost decapitată, iar valorile ei desfiinţate de consilierii sovietici. Ulterior, regimul comunist român a continuat cu desfiinţarea tradiţiilor prin impunerea unor modele importate de la Est. Şi pentru ca toate acestea nu erau suficiente, onoarea Armatei a fost şi ea pusă la grea încercare. Astfel, Armata a fost implicată în marile realizări socialiste ca: Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului, culesul recoltei, construcţia de locuinţe etc. Toate, misiuni „esenţiale” ale oricărei armate din lume.

Culmea este că toate acestea nu au constituit, neapărat, cel mai tragic lucru ce se putea întâmpla. Tragic este ceea ce se întâmplă după 1989. În numele modernizării şi îndeplinirii obiectivului naţional de aderare la NATO, Armata şi-a redus efectivele cu aproape 75%, punând astfel presiuni mari, atât asupra bugetului apărării (pentru cei care s-au pensionat) cât şi asupra societăţii (pentru absorbţia celor care au părăsit sistemul militar). Acest lucru a făcut ca Armata să fie prima – şi aparent, singura – instituţie a statului care, din 2004, poate raporta că restructurarea din punct de vedere al personalului s-a încheiat. Acest moment, ar fi trebuit să însemne pentru Armată intrarea în acea convalescenţă de care am amintit mai sus. Dar, nu a fost aşa. Din interese meschine, politicul a ales să se implice în activitatea Armatei, exploatând slăbiciuni şi nevoi materiale ale unor oameni, pe fondul unei demnităţi terfelite de zeci de ani.

Din 1989 şi până azi, noi, militarii, am trecut printr-o metamorfoză de imagine complicată. Am trecut de la inofensivul şi hilarul „castraveţi” sau „răţoi” aruncat de civili, coloanelor de militari care traversau oraşul catre terenul de instrucţie sau poligonul de tragere, la „bugetari de lux” şi „pensionari nesimiţiţi”.

Devenim piloţi pentru că ne place zborul, devenim marinari pentru că simţim că lupta cu natura ne face să ne simţim mai bărbaţi, devenim vânători de munte pentru că acolo – pe acoperişul ţării – ne simţim liberi, devenim tanchişti pentru ca huruitul motoarelor de sute de cai putere ne creează senzaţia de forţă. Cu toate acestea, în timp, învăţăm că ceea ce facem, dincolo de pasiuni, poartă cu sine o responsabilitate care ne modelează ireversibil.

Sunt mulţi cei care azi spun: „Nu vă convine fraţilor, plecaţi! Sunt alte sute de oameni care aşteaptă la poarta să vă ia locul.” Nimic mai adevărat. Dar trebuie să vţ spun dragi compatrioţi că simpla rostire a jurământului nu te face militar. Militar devii după ce înţelegi ce faci şi – mai mult – alegi să continui. Cineva spunea că militarii au fost, sunt şi vor muri idealişti. Aşa este! Dar dacă nu am fi, cine poate garanta că am fi în stare să murim pentru ţară?

De ce se întâmplă asta Armatei, mi-e greu să înţeleg şi să accept! Ca număr, nu mai suntem de mult o masă de manevra electorală. Beneficiile financiare, aduse de cele câteva contracte pe care le mai are Armata, sunt nesemnificative în comparaţie cu ce se (poate) obţine în mediul civil.

Ani la rând, Armata a fost pe primele locuri în sondajele privind încrederea populaţiei în instituţiile statului, în detrimentul constant al clasei politice. Era previzibil ca acest lucru nu putea fi lăsat aşa. Vanitatea şi lăcomia au dus la această situaţie. În loc să caute ca prin competenţă şi corectitudine să câştige imagine, au ales să pornească o campanie de eliminare a adversarilor de imagine a clasei politice. Iar această campanie a devenit tot mai virulentă cu cât la putere au ajuns oameni din ce în ce mai vanitoşi şi mai lacomi.

Subjugarea politică a unor lideri militari interesaţi de avansare prin orice mijloace şi eliminarea sau trecerea pe linie moartă a celor care mai aveau verticalitatea specifică militarilor a fost unul din paşii importanţi. Concomitent, Armata a primit întotdeauna bani insuficienţi pentru a parcurge şi ultima etapă a procesului de restructurare respectiv: modernizare echipamentelor. A urmat îndeaproape instigarea treptată a diferitelor categorii sociale, una împotriva celeilalte şi aşa mai departe.

În numele vanităţii şi al lăcomiei Armata a fost şi este vaduvită de valori umane şi resurse necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor încredinţate!

Nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei, dar aceasta nu poate fi altceva decât subversiune. Şi nu prin scopurile urmărite, ci prin efecte. În concepţia NATO, subversiunea este definită ca “acţiunea menită să slăbească puterea militară, economică sau politică a unei naţiuni, prin subminarea moralului, loialităţii sau încrederii cetăţenilor ei”.

De ce tăiem 25% din salariile militarilor când efectivele Armatei sunt în parametrii stabiliţi, iar din salariile angajaţilor companiilor de stat care au fost „restructurate”, nu tăiem nimic? De ce în decembrie 2008, se lansează „puşca şi cureaua lată/ ce sporuri şi salarii aveaţi odată” când ţara nu era în criza? De ce din 2004 şi până azi, Armata nu a avut alocate fondurile asumate în faţa Aliaţilor? DE CE? Răspunsul este unul simplu: ignoranţă, lacomie şi vanitate!

Suntem militari şi ca militari suntem învăţaţi să muncim după cursuri de acţiune. Din acest simplu motiv, vă propun un exerciţiu de „worst case scenario” (scenariul cel mai rău posibil).

Ignoranţa, lăcomia şi vanitatea unora sunt cele care ne-au adus azi în situaţia în care suntem. Aceeaşi ignoranţă, lăcomie şi vanitate care în 1990 i-a facut să abroge articolul 164 din Codul Penal privind infracţiunea de sabotaj, adică „fapta funcţionarului ori a altui salariat care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 (organizaţiile de stat, organizaţiile obşteşti sau orice organizaţii care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţioneaza potrivit legii) ori o pagubă importantă economiei naţionale, în scopul de a aduce în orice mod atingere securităţii statului”. Ce era “comunist” în asta?

O societate care valorizează aceste trei lucruri (ignoranţa, lăcomia, vanitatea) este supusă riscului fragmentării, iar acest fapt este din ce în ce mai vizibil azi. Avem o fragmentare socială, iar acesteia, îi va urma îndeaproape cea economică pentru ca, la final, să avem – de ce nu – o fragmentare teritorială.Iar Armata nu va putea face nimic, pentru că nu va mai avea cu cine şi cu ce. Judecaţi şi singuri, dragi camarazi!

ONOARE ŞI PATRIE! Cât şi câţi le-om mai avea şi pe-astea…

Vlad Popescu
13 iunie, 2010

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

15 Responses to “Subversiune în numele vanităţii!”

  1. eu says:

    real pe fond articolul, dar nu atacata problema cea mai spinoasa, ma rog, una dintre cele mai spinoase… 1.000 de militari in teatrele de operatii… 2.000 euro spaga medie – egal 2.000.000 euro… cititi bine toate zerourile…2.000.000 impartit la cei cativa potentati… avem printre noi generali milionari in euro… domnilor, ceea ce scriu este, din pacate real…am mai scris candva… general insemna o demnitate, iar nu un grad… din pacate o demnitate pentru 99 % nedemni…suntem jalnic, iar eu, spre rusinea mea, scriu acestea fiind activ… mi-e scarba si oricat incerc sa-mi fac treaba de bine, sentimentul de dezgust ramane… au dreptate sa ne catalogheze ca nivel de incredere dupa postasi… iar juramantul… l-am simtit si inca il simt visceral, ca facand parte din mine… in ziua de azi valoreaza cat juramantul functionarului public, adica lasa-ma sa ies din sala asta pentru a ma apuca de produs… nu stiu cati or fi, daca or fi sau om fi, verticali, dar ne ducem rapid la vale… vorbim de un sistem putred, absolut putred si care nu se darama pentru ca este tocmai atat de putred…este praf, iar mai jos de atat nu mai este nimic

  2. mos teaca says:

    Pentru “eu”
    Toti stim ca asa este si dumneavoastra stiti f multe din interiorul sistemului.Intrebarea este:ce-i de facut?

  3. psihologul says:

    Din nefericire pentru cei care latra la oricine pe acest site, ii improasca cu fel de fel de adjective care mai de care mai nemeritate, realitatea e a dracului de dureroasă. Aceea că TOTUL transpiră. Și că, în România, nik-urile nu mai sunt secrete, ci un bun comun, al tuturor. Asta însemnând că tucalarii plătiți ca să dezbine si sa incite pe toata lumea contra la toata lumea, pentru un psiholog de talie medie sunt foarte usor de dibuit. Daca mai ai si putina rabdare si minime cunostinte in domeniu comportamentului uman, cu usurinta le poti vedea chiar chipul acestor lucisti, hamangieni,ioniciminune etc. Stilul belicos si nihilist al sindicatului rosu dirijat de reteaua Hrebenciuc- Vanghelie – Mitica Iliescu -transpira prin toti porii exprimarilor furioase . Din pacate insa sunt multi cei care cad in plasa acestor specialisti in domeniul dezinformarii,minciunii si manipularii.

  4. lucius says:

    Pentru eu:
    Va intreb si eu simplu: cine va impiedica sa aderati in masa la SCMD (spre exemplu)?! Poate este o intrebare extrem de tampa – nu poate, ci sigur.
    Atat dvs cat si marea majoritate, nu ati inteles un lucru elementar. In aceasta tara, tot ce se face, se face prin impunere, prin forta, prin punerea in fata faptului implinit. De ce? “Pentru ca eu am puterea, pentru ca eu sunt mai puternic ca tine, pentruca eu am forta necesara sa pot face ceea ce vreau”.
    Si terminand in acelasi stil: o armata care nu are forta sa reactioneze, NU MAI ESTE ARMATA

  5. MOZILA** says:

    @LUCiUS-tu inca nu ai inteles ca SCMD nu este REPREZENTATIV? a rep.pana acum pe profitoriiL164 acum gata, legea nu mai este,sa vezi distractie deja au inceput sa intrebe unde sunt banii din cotizatii. va fi distractie maxima

  6. MOZILA** says:

    PS-raspunde-i <SINDICALISTULUI-care pune intrebari la obiect

  7. Autorul says:

    1. pentru “eu” – ceea ce consideraţi dvs ca fiind o problemă spionasă, reprezintă infracţiuni săvârşite de persoane in condiţiile art 254, 255 şi/sau 256 din Codul Penal al României, iar nedenunţarea lor – deşi nu este pedepsită de lege – reprezintă o complicitate cel puţin morală şi-atunci ne merităm soarta. În condiţiile în care se vor tăia cei 25% din salariile bugetarilor, cred că veţi observa – dacă sunteţi într-o poziţie care să vă permită observarea – o amplificare a acestei probleme.

    2. pentru “moş teacă” – soluţia este simplă şi la îndemâna oricui: DENUNŢUL.

    3. pentru Mozila, Lucius şi Psihologul: „Quod erat demonstrandum”. Prin tot ceea ce scrieţi nu faceţi altceva decât să-mi daţi dreptate şi vă mulţumesc. Transformaţi probleme de zi cu zi în conflicte pe care nu puteţi să le justificaţi altfel decât cu „culori politice”. Nici unul din partidele politice de azi nu e mai breaz: cei care au pus mâna pe putere după 89 au avut grijă să anuleze articole din Codul Penal pentru a putea aloca fonduri către alte sectoare de unde se putea fura mai lejer, sau au furat pur şi simplu fără ruşine, a urmat apoi o altă guvernare „minunată” care, prin vocea unui membru de partid (preşedinte al Camerei Deputaţilor) spunea: „ce ne trebuie nouă avioane, las’ că dacă avem nevoie, închiriem de la alţii” NO COMMENT!…. şi totul a culminat cu actualii care recunosc că timp de un an jumate au minţit cu privire la situaţia ţării şi acum se dau de ceasul morţii să aplice niscaiva măsuri, pentru că până acum au fost preocupaţi cu altceva.

    Vorbiţi de sindicate roşii, portocalii, galbene etc. şi mă întreb: Ce s-o fi întâmplat cu „sindicatul” kaki?
    Cu stimă,
    Autorul

  8. eu says:

    pentru Autorul
    Este imposibil. Trebuie realizat si flagrantul. Si chiar si in aceste conditii, este eliminat unul singur… iar ceilalti devin niste lupi hamesiti. Cui se face raul ? Tot aluia mic si umil care nu ce nici nu are i se mai ia si din nimicul acesta. Cu adevarat, problema se va acutiza. Vom ajunge ca la medicina. Cateva zeci pe un loc eligibil. Tristetea ca platesc cel putin 2 pentru un loc, cu promisiunea ca vei pleca data viitoare. Iar data viitoare se repeta fenomenul. Si uite asa am gresit eu. Se face plata si in avans. Si nu doar la plecarea in misiuni. Si la cursuri, si la selectia birourilor zonale, si la scoli. Or mai fi si cei care nu au de unde da si totusi intra. Ei, saracii, sunt exceptia care intareste o practica jenanta.

  9. lucius says:

    Draga Autorul,
    As vrea sa te intreb unde este conflictul? … cel putin in ceea ce ma priveste, unde este conflictul meu? Te rog, nu confunda un conflict cu o luare de … parere, sau idee, sau sfat, sau cum as face eu intr-o anumita conjunctura.
    Sa inteleg ca preferati actuala putere pentru simplu motiv ca toti sunt o apa si un pamant? Ma faceti sa-mi schimb parerea … despre dvs. Trebuie inteles foarte clar ca aceasta putere nu are nimic in comun cu tara, cu poporul si cu neamul romanesc.
    Mai mult, eu nu invoc “culorile politice” cum spuneti dvs. – eu zic si sunt ferm convins ca am pomenit numai de “culoarea politica”, adica partidul sleahta, ca nu pot sa-i spun pe nume – ci am facut si am sa fac in continuare apel la noi cei multi. Tacerea noastra, dezinteresul nostru de pana acum, faptul ca am mers pe principiul ca “noua nu ni se poate intampla”, lehamitea si dezgustul nostru vis-a-vis de tot ce s-a intamplat in politica romaneasca a dat nastere la acest monstru aflat la putere.
    Pe scurt spus, daca vreti sa dam vina pe cineva, aceia suntem noi: pentruca am permis sa se intample astfel de lucruri.
    Nu vi se pare curios ca acum a aparut acea campania in care poporul il trage la raspundere pe politician … ce voteaza si pentru cine votaza? Acest lucru trebuia sa fie firesc de la bun inceput … Dar nu, nu s-a intamplat asa, se intampla acum si stiti de ce? Unii isi vor inapoi osul care l-au ros … cu folos … candva.
    In concluzie, ceea ce afirm eu este sa ne trezim si sa luam atitudine din punct de vedere practic. In acest context, daca este sa ma adresez lui Mozila, l-as intreba: cine este reprezentativ? PARTIDUL SLEAHTA???

  10. Mese says:

    Pentru

    1000 euro şpagă pentru ca să pleci în misiuni externe? Probabil acum câtiva ani da. Acum nu prea cred pt. că lumea defapt nu prea mai vrea să plece în misiune având în vedere cam ce îi pe acolo.
    Am 2 la activ: un Irak şi recent un Afganistan şi pot să îţi spun că nu am dat un ban (euro sau dolar) şpagă.

    Eu eram acela? Hmmm nu prea mă regăsec în această categori.

  11. Nimeni says:

    Pentru Mese: şi eu am făcut aceleaşi misiuni, şi nu am dat nimic. Deci, suntem deja doi şi în stilul milităresc, propun ca tu să fii şeful iar eu locţiitorul tău.
    Pe de altă parte sunt de acord cu Autorul. Ştii că se dă şpagă? Atunci fă ceva! Dacă nu faci nimic dar te văicăreşti toată ziua că e corupţie nu rezolvi nimic. De acord şi că flagrantul este singura cale, dar dă-i încolo, n-or scăpa chiar toţi! Unu, doi de model tot trebuie să prindem, nu?!

  12. Mărin Juvete says:

    Subscriu la cele spuse de Nimeni si de Mese. Si plusez de la mine – cunosc personal vreo 2 frustrati care, pentru ca nu au putut pleca ei (unul era tamaie, absolut paralel cu armata si celalalt a picat psihologicu’) sunt cei mai mari “luptatori” impotriva spagii din armata. Nu ca ea nu er exista, Doamne fere, da’ mecanismele de vasalitate sunt ceva mai subtiri.
    Io unu, nu am dat nimic.

  13. Mese says:

    Pentru “Nimeni”. Faza cu şeful şi subalternul nu poate fi cazul. Dar o să sap prin regheuri să văd dacă poate fi aplicată (glumesc).

    Pentru “eu” şi pentru restul lumii. Voi ştiţi procedura dării de şpagă pentru plecarea în misiune? Dacă o ştiţi atunci nu cred că se mai pune problema flagrantului.
    Şi încă ceva: şpagă dau cei care nu au nici cea mai mică tangenţă cu armata sau cei care sunt nevoiţi să plece (la ordin) şi vor vreo “funcţie” călduţă prin comandament. Dar aceştia nu ştiu că bomba de 82 poate să cadă şi pe cortul în care lucrezi la personal sau la financiar, dau în alte părţi. Dar după cum ziceau alţii mai înţelepţi decât mine: Nu ii prost ăla care cere, îi prost ăla care dă.

  14. micutzul says:

    Dragilor, nu va lasati fraieriti, scrieti la subiect. Comentati articolul, nu va aruncati ca sacalii unii la altii. Daca unul e in SCMD si altul in nu stiu ce asociatie, nu conteaza.
    NOI TREBUIE SA LUPTAM IMPOTRIVA SISTEMULUI MAFIOT CARE DUCE PRIN ACTIUNILE SALE LA DENIGRAREA ARMATEI, LA JIGNIREA SOCIALA SI ECONOMICA A CADRELOR MILITARE.
    Da, stim cu totii ca exista coruptie in armata, dar asta un comandant adevarat o anihileaza in cateva zile. Ce este mai grav si mai periculos este ca exista politica in armata.

    ATATA TIMP CAT SEFUL SMG ESTE NUMIT POLITIC , CAT GENERALI SUNT FACUTI IN FUNCTIE DE CULOAREA UNOR CRAVATE, EI BINE ATATA TIMP ARMATA VA FI SLABA. ARMATA NU TREBUIE SA AIBA DE A FACE CU POLITICUL MAI JOS DE MINISTRU. ACESTA SA NU POATA NUMI IN ARMATA DECAT UN CONSILIER SI UN SECRETAR DE STAT. SA EXISTE UN CONSILIU MILITAR CARE SA DESEMNEZE SEFUL SMG SI UNULCARE SA DESEMNEZE SEFII DE ARME.
    EU AM TRECUT IN REZERVA CA SA POATA AVEA ROMANIA O ARMATA PROFESIONISTA. nOI IMBARCAM UN REGIMENT IN 4 ORE . aSTIA MERG LA TRAGERE CA DOMNISOARELE. SA NU VA SUPARATI PE MINE , SUNT MILITAR PANA IN MADUVA, DAR DACA ASTIA SUNT TOTI PROFESIONISTI ATUNCI EU SUNT VLADIMIR P.
    CARE COMANDA A UNEI ARMATE DIN LUMEA ASTA AR ACCEPTA UN ASEMENEA BUGET, DACA SEFII NU AR FI CORUPTI?

    NU VA ARUNCATI LA MINE. ASTEPT RASPUNS ACTIV DE LA GENERALI.

  15. micutzul says:

    AU TRECUT TREI ZILE SI NICI UN GENERAL NU ARE SANGE IN INSTALATIE SA/MI RASPUNDA.
    MAI ASTEPT DOMNILOR.