Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMÂNĂ? (ultima parte)

Această scriere este dedicată durerii mute şi
suferinţei miilor de militari români care se regăsesc în ea.

Cine îi apără pe militari?

Îi apără comandantul Forţelor Armate?

În  mod tradiţional, Armata română are drept comandant pe şeful statului..  Iată o tradiţie care se respectă, o să spuneţi. Comandantul-preşedinte, prin înalta poziţie ocupată în stat, poate şi ar trebui să asigure buna funcţionare a Armatei ca instituţie fundamentală a statului. Să fie preocupat de dotarea, înzestrarea forţelor armate, de traiul, drepturile şi statulul social al militarilor.

Ce face de fapt? Sau, mai corect, ce se vede că face, pentru că noi, muritorii de rând, nu ştim tot ce preşedintele făptueşte. Se vede că acordă ordine şi medalii celor care îl slujesc robotind în birourile palatului Cotroceni. Semnează înaintări în grad pe baza unor criterii numai de domnia sa  ştiute, uneori vădit politice, fără nici o legătură cu meritele militare. Trimite tineri în uniformă drept carne de tun în zonele de război ale planetei şi varsă o lacrimă de complezenţă atunci când cei mai nenorocoşi dintre aceştia se întorc în sicrie de plumb. În ultima vreme, nici această simbolică lacrimă nu mai este vărsată…

Unde este acum, când militarii sunt atacati politic într-un mod atât de dur? Când Armata e discreditată de însuşi prim-ministrul ţării a cărei preşedinte este domnia sa, comandantul Forţelor Armate Române? Îl vedeţi domnilor militari? Îi simţiţi sprijinul?

Mai ţineţi minte promisiunile dinaintea alegerilor prezidenţiale? Venise în aula Ministerului Apărării să discute cu militarii… Cum să nu vi le amintiţi! Acele promisiuni nu pot fi uitate. Erau făcute din suflet, din respect pentru dumneavoastră şi din iubire! Aproape că lăcrima.

O fi acelaşi comandant al Forţelor Armate sau s-o fi schimbat şi noi nu am aflat?

Nu mi-am propus să critic aici pe şeful statului, chiar dacă aş avea şi motivele şi dreptul s-o fac. Şeful statului reprezintă o instituţie care trebuie respectată de fiecare român. Dar, în mod politicos,  pot să mă întreb: –  cum îşi onorează domnia sa funcţia de comandant al Forţelor Armatei ale  României? Venind în mijlocul militarilor numai în ocazii festive sau doar atunci când are nevoie politic de sprijinul lor, înconjurat de jurnalişti şi cameramani care să-i imortalizeze gesturile şi cuvintele protocolare? Sau aplecându-se serios asupra problemelor reale ale tuturor militarilor, inclusiv cele sociale, ascultându-i, dovedind înţelegerea şi grija specifică unui commandant, unui adevărat conducător?

Îi apără ANCMRR (Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere)?

Această asociaţie, uniune până mai deunăzi, am înţeles că are ca preşedinte onorific pe comandantul Forţelor Armate ale României. Ofiţer în rezervă şi domnia sa! Prezenţa preşedintelui ţării ca membru de onoare conferă asociaţiei, în mod  incontestabil, un statut aparte. Are acces oricând şi în mod necondiţionat la preşedintele ei de onoare. Sau, cel puţin, aşa ar tebui să fie!  Vreţi să ştiţi cu ce se ocupă ANCMRR?

Iată:

– ” recalcularea şi actualizarea permanent a pensiilor, care a constituit şi constituie şi în continuare unul din obiectivele prioritare”…

-”duce o adevărată luptă pentru redresarea asistenţei medicale şi asigurării medicamentelor…”

Credeţi că glumesc? Nici prin gând nu-mi trece să fac glume. Am citat, cuvânt cu cuvânt, numai două din multele obiectivele de bază ale ANCMRR, pe care le prezintă tuturor militarilor trecuţi în rezervă, invitându-i să adere la această organizaţie.

Vedeţi dumneavoastră, militari ai Armatei române, rezervişti ori în retragere, acum când sunteţi în pericol de a fi aruncaţi la lada de gunoi a societăţii,  sprijinul acestei asociaţii? S-ar putea s-o facă, dar eu să nu stiu.

Iată ce văd eu: – pensiile militare sunt pe cale de a fi ciuntite drastic în baza unor  criterii absolut  aberante; asistenţa medicală şi medicamentele, prin lege   gratuite,  practic nu mai există pentru militarii în rezervă sau retragere; avansările în grad pentru cei ieşiţi din rândul cadrelor active, care se acordau în baza unui protocol bine stabilit, încep a se face pe considerente politice, cu sau  fără ştiinţa acestei instituţii. Aţi auzit vreun protest al ANCMRR? Eu, nu!

O seamă de generali şi ofiţeri superiori sunt la conducerea ANCMRR. Există şi un preşedinte de onoare… Ce fac ei acum? Unde sunt ei acum? Pe cine sprijină ei acum, dacă nu pe membrii şi nemembrii Asociaţiei?

Există totuşi un susţinător vizibil, bătăios şi tenace pentru drepturilor militarilor. Este un sindicat al militarilor, cel care îi reprezintă pe cei alungaţi în mod ruşinos din rândul Armatei. Pe aceia daţi deoparte cu minciuni şi cu promisiuni niciodată onorate. Pare a fi  singurul care luptă.  Legalizat cu doar câteva luni în urmă, condus de nişte oameni de ispravă, n-a cedat şi nu se lasă încovoiat de valul demolator. Se numeşte SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE (SCMD) şi văzând disperarea tuturor militarilor, doreşte să-i reprezinte pe toţi.

Însă e puţin. Cum să răzbească singur?

*

NOTA (1).  În mod intenţionat, pe parcursul  întregii lucrări substantivul  comun armată a fost scris cu majusculă.

*

NOTA (2). Citind comentariile cititorilor la primele părţi ale acestei scrieri, pentru că nu le poate răspunde fiecăruia în parte, autorul precizează acum că în paginile de mai sus nu a dorit să învinovăţească pe cineva anume. A descris o stare de fapt, aşa cum a văzut-o, a trăit-o şi a înţeles-o el. Nici  nu are pretenţia că deţine adevărul absolut. A intenţionat, doar, să asigure pe militarii nedreptăţiţi ieri şi azi, în pericol de a fi nedreptăţiţi şi mâine, mult prea mulţi din păcate, unii acum la vârsta senectuţii, alţii în putere, că nu sunt singuri. Că alături de ei se află oameni care înţeleg  suferinţa şi insatisfacţia lor.  Nimic mai mult.

Articol scris de Teo Palade şi preluat de pe TEOPAL’S BLOG

UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMANĂ? (partea întâia)

UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMÂNĂ? (partea a doua)

UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMÂNĂ? (partea a treia)

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

27 Responses to “UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMÂNĂ? (ultima parte)”

  1. BARABA says:

    domnule pt. ca tot a-ti gasit titlu asta demential am sa va raspundeu;vai ,vai salacuti militeli nu ale cie sa -i apele.noi copilasi dela gladinita ne angajam sa-i apalam noi, le dam si bibeloanele si pempersi nostli si daca-i mai supala cinevba o sa -i dam cu nuielusa la popou na na .PARCA ARMATA ERA IN STARE SA SE APERE SINGURA SI EV> SA MAI APERE SI PE ALTII>

  2. BARABA says:

    SCHIMBATI POZA STRICA IMAGINEA ARMATEI .PUNETI POZE CU MILITARI ADEVARATI-PROFESIONISTI

  3. karadeniz says:

    Unde să fie ! E alături de poporul român, de clasa politică, e în România celor 20 de ani de democraţie şi capitalism, în NATO şi UE. Dacă preşedinţilor României, guvernelor şi politicienilor le putem imputa lipsa de interes pentru înzestrare, dotare, asigurarea cu resurse, politizarea şi mai nou transformarea ei în acarul păun, problemele interne, profundul dezechilibru metabolic, metastazele ce rod din interior Armata Română, ni se datorează nouă, celor de ieri şi azi, probabil şi mâine.

  4. NELA BATIRU says:

    @BARABA
    1. Nu pot sa cred ca ai scris asa ceva!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Chiar esti cadru militar in rezerva? Eu imi amintesc cu o deosebita placere de ex-colegii mei militari – incepand cu M.A.C.-ii si terminand cu generalii. Cu toti m-am impacat EXCEPTIONAL si acum sunt in relatii foarte bune cu ei, mai ales in ultima vreme (cand … suferinta ne-a unit).

    2. Legat de pseudonimul sub care semnezi, iata ce am gasit pe net:
    “Baraba este talharul condamnat la moarte care, la cererea iudeilor, a fost elibarat de Pasti in locul lui Isus. (…) Manat de o pornire irepresibila, Baraba vine sa asiste la ultimele ore ale Crucificatului. Imaginea celui care a murit in locul sau nu-l va mai parasi niciodata. Incearca sa patrunda mesajul cristic, cauta sa se apropie de comunitatea fidelilor lui Isus, dar este respins si hulit de fiecare data cand isi declina identitatea. Redevine talhar de drumul mare.(…)” N-am zis eu, au zis altii.

  5. BARABA says:

    @NELA care suferinta ma rog ? si totusi nu am priceput care postare t-a orpilat asa tare.pt. BARABA ai fost nevoita sa cauti pe net? daua in colo de treaba, ai lipsit de la orele de religie. se zice ca puterea RAULUI are un rol mult mai benefic asupra pacatosilor . nu stiu daca intelegi.

  6. sandu says:

    @Nela Batiru. Este de prisos sa corectati gandirea unui individ cu intlect la limita precum este baraba. Indivizii de acest tip, situati cu putin deasupra oligofreniei, nu trebuiesc bagti in seama. Baraba isi va urla pseudogandirea in toate imprejurarile si mai ales cand se vede bagat in sema, nu puteti pretide mai mult de la un avorton social.

  7. Nimeni says:

    @ Baraba – Dna Nela vede lucrurile puţin mai poetic şi mai accentuate decât noi. Pe ea a unit-o suferinţa….. Atunci tata ce să mai zică săracul? După ce a muncit de la 18 ani în siderurgie, a fost disponibilizat. Acum doi ani a ieşit şi din plata şomajului. Anul ăsta face 60 de ani şi poate – dacă nu mai schimbă “piticu” regulile jocului din nou – o să beneficieze şi el de o pensie de căcat astfel încât să nu se mai uite lung către fi-su care din salariu de ofiţer ţine şi familia sa şi pe el. Dar deh, acum “când….. suferinţa ne-a unit”….. Hai bre, ne “leşi” c-o suferinţă ?!
    Apropos, de poză… ai dreptate. Nu tot ce poartă uniformă se cheamă că e şi militar. Am fost acolo unde e făcută poza asta, am văzut cu ochii mei, purta uniformă, grade şi toate cele… dar nu era militar(ă)…. pam-pam!

  8. ELENA says:

    @Nimeni
    Respect pentru munca tatalui tau ca, dealtfel, pentru munca tuturor oamenilor de buna credinta.
    Tatal meu a fost veteran de razboi (si prizonier). Vrei sa stii ce pensie au oamenii acestia? Nu m-ai crede pe cuvant!
    Cat priveste situatia noastra, a rezervistilor militari, da, trecem prin momente foarte grele acum. Suntem facuti in toate felurile si suntem considerati principalii vinovati ca tara nu are bani. Nu e ridicol?

  9. BARABA says:

    @SANDU-este foarte interesant cum apar SLUGOI[sandu] nu conteaza principii nu conteaza interes general slugoiu sare ca sa-si castige blidul cu laturi.mergi sa-l primeste il meriti SLUGoIULE.doar asa ai trecut prin viata

  10. BARABA says:

    titlul articol. la care am rasp.pe 13 april.era”””CINE II APARA PE MILITARI””

  11. schwartzkopff says:

    Baraba, ai mai auzit ceva de salariile (soldele) noastre militare? tot mai mici decat pensiile raman? se aude ca vrea cineva sa puna lucrurile in ordine dar unii ca sandu viseaza revolutii, revolte, rascoale. Ii uneste suferinta!!!hahaha:)
    Si pentru ca Nela e atat de poetica vreu sa-i spun o poezie:

    Nela suferind trecea,
    Elena, pentru ca statea si ea
    O intreaba pe Nela ceva…
    Oare ne taie Base pensia??

  12. Valentin says:

    schwartzkopff – Chiar aveti soldele mai mici decat pensiile?Nu prea cred,dar daca ,prin absurd,ar fi asa,ce-ai asteptat pana acum?Sa te certi cu noi aici?Pupa-te !

  13. BARABA says:

    @gen.adevarat SCHW.-fara a avea pret.ca alti nu stiu-acest gen. a.condus operatiunile din golf.cand cond. politica americ. i-a cerut sa treaca la ofensiva terestra[dupa ce aviatia si art. isi facusera nr.]acesta a cerut fotog. aeriene ale zonei s-a uitat si a zis;eu nu imi duc oamenii la moarte contin. bombardamentul pan nu mai ramane palma de pamant intreaga.atunci o sa-mi scot fundul din transee. si asa a facut.vi se pare cunoscut nu.In ceea ce priveste sol. activilor se pare ca sunt vesti pozitive.

  14. BARABA says:

    @schw.in ceea ce o priveste pe nela si elena sti cum e ;intodeauna tangenti[ele] la..cerc au mai multe de spus decat raza sau diametrul.versurile sunt super. talent inascut….cred ca o sa prim. multumiri

  15. lucius says:

    Draga domnule Teo Palade, lasand de-oparte unele comentarii “infecte”, scrise mai ales la aceasta ultima parte, cu respect va spun ca tot “alunecos” sunteti.
    Ce vreti sa spuneti cu acest paragraf?:
    “… A intenţionat, doar, să asigure pe militarii nedreptăţiţi ieri şi azi, în pericol de a fi nedreptăţiţi şi mâine, mult prea mulţi din păcate, unii acum la vârsta senectuţii, alţii în putere, că nu sunt singuri. Că alături de ei se află oameni care înţeleg suferinţa şi insatisfacţia lor.”
    Va multumesc, dar din punctul meu de vedere, in aceste momente delicate, mai mult ati jignit ARMATA. Nu sunt adeptul tanguielii expuse de dvs. Vreau fapte clare, nu vorbe ticluite.Punct. Restul puteti dezvolta dvs.

  16. ELENA says:

    @BARABA, Schwartzkopff
    Romanul s-a nascut poet….
    Va astept in plenul senatului saptamana viitoare, asa, ca sa ne privim alesii cum voteaza!
    Indicatii pe pagina Sindicatului!

  17. ionica_minune says:

    Elena, de ce nu ne astepti sambata asta in Piata Constitutiei…….de exemplu?
    De ce nu organizati un mitig, o manifestatie, o incolonare pe companii si plutoane si sa cantati marsuri triumfale, eventual sa organizati o retragere cu torte sa vada nemernicii astia de parlamentari ca armata a fost , este si va fi cu sau fara voia lor? Sunt sigur ca atat domnia ta cat si cei din Sindicat nu va imaginati ce impact mediatic ar putea avea o deplasare a rezervistilor Romaniei in pas de defilare prin centrul Bucurestiului, cu cantec……ca la armata…Nu crezi ca asta ar atrage atentia presei straine, NATO, UE sau…..cui vreti voi? Nu crezi ca asta ar prinde mai bine decat mersul in parlament si…….si ce? Ei oricum vor face ceea ce li s-a spus sau ceea ce-i duce capatana aia pornita pe imbogatire.

    E o idee pe care ar trebui sa o urmeze sindicatul……..va costa doar hartia si taxele pentru autorizatii. Oamenii stiu ce au de facut, voi trebuie doar sa dati doar doua comenzi: “incolonarea” si ” Cu cantec inainte mars”. Oare e atat de greu de realizat? Oare magistratii, profesorii, politistii si celelalte categorii sociale sunt mai capabile? Se pare ca da……….

  18. schwartzkopff says:

    Valentin,
    Nu te preface, stii bine ce vorbesc. Nu am asteptat nimic si sunt acolo unde mi-am dorit si ma simt bine.
    Elena,
    Chiar avem treaba. Dar ideea de a participa la lucrari in parlament nu e rea chiar daca pe alesi “o sa-i doara la basca”.
    Lucius,
    Comentariile tale sunt mult mai inteligente decat tine. Eu si Baraba purtam un “dialog” cu niste doamne iar cand lirismul dadea tarcoale ai aparut tu – sa strici totul. Nu e deloc politicos sa te bagi.

  19. ELENA says:

    @schwartzkopff:
    In legatura cu “chiar avem treaba” – TOTI avem, da’ sa-i lasam chiar asa, de capul lor pe alesii nostri? Eu deja am epuizat peste 50% din CO pe 2010 cu participarea la Comisii, ca lucrez in mediu privat unde, daca vrei sa pleci de la serviciu se poate, fara niciun fel de problema, dar fie iti ieie CO, fie CFP. si, oricum, mi se pare mai utila prezenta noastra in Senat, decat in strada! Desi, nici iesitul in strada nu il exclud!
    Cat priveste pensia, te informez ca esti putin … in eroare de fapt si de drept. Cel putin la cei iesiti cu Ord. 7 (cum sunt si eu) penalizarea aia de 40% (in cazul meu) trage mult de tot in jos!
    A, daca esti locotenent, de exemplu, e normal sa ai o solda mai mica decat pensia dlui general Popescu (tot de exemplu!).

  20. BARABA says:

    ….Fara tine NELA[si ELENA] suferinta-i mai GREA Acum cand,de voi votatul BASSSE lupta din greu Gafaind, sa ne taie in bucatele ,penzia…..?

  21. lucius says:

    schwartzkopff,
    Daca te simti cu musca pe caciula inseamna ca esti …c… ceea ce o demonstrezi din plin.
    In fond nu discutam cu tine, pentruca nu am ce. Punct.
    Continua sa te “bagi” in seama

  22. nicolae says:

    Stiurlubaticilor ! Cand actualii pensionari au optat pentru o cariera militara de APV-ist in schimbul unei cariere dure, nonstop la dispozitia natiunii, in baza unui contract cu statul roman care le asigura o solda si o pensie(renta) decenta (IN NICI-UN CAZ NESIMTITA), colegii sau parintii domniilor voastre declinau cu vehementa o asemenea oferta ! Armata pe Viata ?….de neacceptat. Acum sunt printre primii detractori ! RUSINE !

  23. miki says:

    BARABA esti jalnic daca nu le stii pe fete sa taci din gura.Sunt mai puternice decat ai putea fi tu vreodata,daca le vezi zambind alaturi de presedinte o fac pentru poza dar in realitate duc multe si nimeni nu le pozeaza cand le este greu,cand sunt vai de mama lor,nici nu stii tu cat te chinui sa iti pastrezi sanatatea CAT DE CAT in sistemul asta.Sau poate ca stii si esti unul dintre noi.Daca asa este pacat de tine,nu ai fost om pana acum si nici nu vei fi vreodata.Asa ca nu mai comenta aiurea o poza fara sa stii ce se intampla defapt cand se lasa aparatul foto in jos si se baga in valiza.

  24. miki says:

    Bravo scumpa mea…..(din partea B2)

  25. CRISTIAN says:

    D-nului PALADE :
    <>
    ————————————————————
    -IATA:
    http://www.ancmrr.ro/comunicate/doc%2021-07.pdf
    http://www.ancmrr.ro/comunicate/doc%2021-07%20cap%202.pdf
    http://www.ancmrr.ro/comunicate/doc%2021-07%20cap%204.pdf
    -ACTIUNE IN INSTANTA:
    http://www.ancmrr.ro/comunicate/Actionari%20instanta%202.pdf
    http://www.ancmrr.ro/comunicate/Directiva%20catre%20filiale.pdf
    -CONCRET:
    ANCMRR – Actiunile introduse –
    – Dosar 7274/2/2010 (Actiuni in justitie 1) se va judeca pe fond la data de 25.10.2010 la Sectia VIII de contencios adm.si fiscal, Completul 19 fond.
    – Dosar 7273/2/2010 (Actiuni in justitie 2)se va judeca pe fond la data de 21.01.2011 la Sectia VIII de contencios adm.si fiscal, Completul 25 fond.

    Doamne-ajuta!

  26. CRISTIAN says:

    D-lui Teo PALADE si nu numai .

    Ce face ANCMRR ?
    – Iata :

    http://www.ancmrr.ro/comunicate/Directiva%20catre%20filiale.pdf
    http://www.ancmrr.ro/index.php?id=17

    – Actiunile in justitie introduse de ANCMRR:
    – Dosar 7274/2/2010 (Actiuni in justitie 1) se va judeca pe fond la data de 25.10.2010 la Sectia VIII de contencios adm.si fiscal, Completul 19 fond.
    – Dosar 7273/2/2010 (Actiuni in justitie 2)se va judeca pe fond la data de 21.01.2011 la Sectia VIII de contencios adm.si fiscal, Completul 25 fond

  27. Vlad Craioveanu says:

    In Constitutie nu exista “seful statului”.

    Institutia prezidentiala o trebui (de ce?) “respectata de fiecare roman”, dar nu neaparat prostul, cacatul imprastiat, voma anti-umana care impute locu’ in acea institutie!

    Hai SUSPENDARE pentru javre ordinare!