Posts Tagged ‘Armata Romaniei’

Încrederea populaţiei în Armată

Sâmbătă, 3 Aprilie 2010

Potrivit unui barometru de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) în luna martie a.c., 18% dintre participanţii la studiu au declarat că au “foarte multă încredere” în Armată iar 52% – că au “multă încredere” în această instituţie.
(more…)

Ce a transmis Traian Băsescu Armatei României la bilanţul MApN

Sâmbătă, 6 Martie 2010

Prezent la bilanţul anual al MApN, Preşedintele României, Traian Băsescu, care este şi Comandantul Suprem al Armatei României, a avut un discurs în care a punctat principalele teme de interes pentru mediul militar.

Vom încerca să pătrundem mesajul său dincolo de cuvinte, cu amendamentul că, ce se spune nu e tot una cu ce se are în vedere, iar adevăratele discuţii sunt totdeuna în spatele uşilor închise.
(more…)

Oare se pune de o nouã “revolucion”?-2

Vineri, 5 Martie 2010

În urmã cu aproximativ un an, am scris „Oare se pune de o nouã revolucion?”. Doritorii, sau simplii curioşi, îl mai pot citi şi acuma la adresa http://www.altfel.info/observator/513-oare-se-pune-de-o-noua-revolucion.html cãci încã este de actualitate.

(more…)

În loc de bilanţ

Joi, 31 Decembrie 2009

Armata RomanieiInfoMondo Militar mulţumeşte tuturor care prin comentariile lor scrise sau exprimate au făcut ca munca noastră să meargă înainte. Fără acest lucru am fi considerat demersul nostru inutil.

Dorim tuturor celor care iubesc Armata României un LA MULŢI ANI sincer iar celor care, vremelnic, se ocupă de destinele acesteia multă înţelepciune şi să nu uite că Armata înseamnă onoare, devotament nelimitat şi camaraderie.

Celor de departe care slujesc Armata şi România, cu arma în mână şi “glonţ pe ţeavă”,  le dorim să aibă grijă bunul Dumnezeu de ei şi să-i aducă pe toţi sănătoşi acasă.

Redacţia InfoMondo Militar

Ce a discutat Preşedintele României la aniversarea SMG după părăsirea sălii de către presă

Miercuri, 18 Noiembrie 2009

Academia Caţavencu a postat pe site-ul propriu stenograma discuţiei dintre Preşedintele României Traian Băsescu şi militari, după ce presa a fost poftită afară din sala unde se desfăşura ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Statului Major General al Armatei României.

Traian Băsescu vorbeşte:

(more…)

25 Octombrie – Ziua Armatei României

Duminică, 25 Octombrie 2009

La mulţi ani! Armatei României de ziua ei! Această zi este marcată prin ceremonii militare şi religioase ce se vor desfăşura în toate garnizoanele din ţară, la toate Statele majore ale categoriilor de forţe. (more…)

Joe Biden: “Ar trebui să vedeţi cât de capabili sunt soldaţii dumneavoastră”

Joi, 22 Octombrie 2009

Aflat în vizită la Bucureşti vicepreşedintele SUA Joe Biden, a transmis mulţumirea sa şi a preşedintelui Barack Obama pentru colaborarea româno-americană în Afganistan.

(more…)

Cine va fi viitorul ministru al Apărării Naţionale?

Marţi, 20 Octombrie 2009

În toată agitaţia generată de demiterea guvernului Boc II de către Parlamentul României, mai mult ca niciodată, nu răzbat nume privind ocuparea viitoarelor portofolii ale celor două guverne concurente: Croitoru şi Iohannis.

(more…)

“Armata Română este o piesă pe tabla de şah a luptei politice”

Duminică, 27 Septembrie 2009

Cum era de aşteptat, scrisoarea deschisă adresată viitorului Preşedinte al României, de către generalul maior (r) Iordache Olaru, intitulată “UMILIREA ARMATEI NAŢIONALE” a generat deja reacţia jurnaliştilor şi a cel puţin 2 dintre candidaţii la Preşedinţia României, Crin Antonescu şi Mirecea Geoană.

(more…)

UMILIREA ARMATEI NAŢIONALE – Scrisoare deschisă către viitorul preşedinte al României adresată de Generalul-maior (r.) Iordache OLARU

Vineri, 25 Septembrie 2009

“Acum şase luni am luat decizia să trec în rezervă, după ce, la bilanţul Directiei Planificare Strategică – pe care o conduceam -, apoi la cel al Statului Major General/SMG, am făcut propuneri pentru reconsiderarea modului de a face “businessul militar”.

Astfel, la bilanţul SMG am sensibilizat ministrul Apărării naţionale în legătura cu :

(more…)

Dotarea Armatei României blocată de Ministerul Finanţelor?

Joi, 10 Septembrie 2009

În urma audierii de marţi din Comisiile de Apărare, a ministrului Apărării, Mihai Stănişoară, parlamentarii liberali Teodor Meleşcanu şi George Scutaru susţin că au aflat de la ministrul Stănişoară faptul că Finanţele blochează înzestrarea Armatei.

(more…)

Un nou scandal legat de înzestrarea Armatei României

Sâmbătă, 5 Septembrie 2009

Sub titlul “Megascandalul rachetelor”, Sorin Roşca Stănescu, aduce în discuţie tema rachetelor cu raza scurtă şi foarte scurtă de acţiune cu care ar fi urmat să fie înzestrată Armata română. (more…)

Armata? Care…armatã!?!

Vineri, 28 August 2009

În fond, ce e armata? Nu în termeni filozofici, nu în termeni academici, nu în termeni legali! Este o grupare de oameni, pe care o naţiune îi întreţine pe timp de pace, pretinzându-le un singur lucru-sã se pregãteascã-, oameni la care apeleazã în caz de rãzboi. Pentru cã le oferã tot ce le trebuie la pace, naţiunea le poate pretinde sã-şi dea şi viaţa, la nevoie, în caz de rãzboi.

(more…)

Locuinţe pentru militari

Vineri, 3 Iulie 2009

Planurile Urbanistice Zonale a două cartiere rezidenţiale pe care Armata intenţionează să le dezvolte în cartierele Mărăşti şi Gheorgheni din Cluj-Napoca,  au fost rediscutate şi au primit joi 02 iulie a.c., ultimele avize de la Comisia tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a prim[riei Cluj-Napoca.

(more…)

Moţiunea “Demnitatea Armatei Române – călcată în picioare de ministrul celor 0,2%” respinsă

Luni, 15 Iunie 2009

Moţiunea “Demnitatea Armatei Române – călcată în picioare de ministrul celor 0,2%” iniţiată de senatorii PNL şi UDMR depusă la Senat, a fost respinsă, aceasta întrunind doar 33 de voturi pentru şi 73 voturi împotrivă.

(more…)

Moţiunea simplă: “Demnitatea Armatei Române – călcată în picioare de ministrul celor 0,2%”

Sâmbătă, 13 Iunie 2009

Pe 15 iunie a.c. urmează să se dezbată în Senatul României moţiunea simplă “Demnitatea Armatei Române – călcată în picioare de ministrul celor 0,2%”, având ca obiect situaţia Armatei României.

Moţiunea este iniţiată de 37 de senatori ai grupurilor parlamentare PNL şi UDMR şi a fost transmisă dl. Mircea Geoană, preşedinte al Senatului.

Redăm textul integral al moţiunii:

(more…)

Reprezentanţii armatei şi-au stabilit salariile din grila unică

Vineri, 12 Iunie 2009

În urma discuţiilor de la nivelul Ministerului Muncii, reprezenanţii MApN şi MAI au convenit cu reprezentanţii Ministerului Muncii asupra salariilor din grila unică.

(more…)

Schimb de replici “de foc” pe seama implicării Armatei – Geoană şi Băsescu

Marţi, 9 Iunie 2009

Se pare că Şeful statului, Traian Băsescu, a ieşit la atac. Posibil nemulţumit de decizia lui Geoană şi de declaraţiile acestuia (n.r. Băsescu a făcut campanie electorală folosindu-se de imaginea pozitivă a Armatei României) el a spus că “liderul PSD a reuşit să impună în negocierile cu partenerii de guvernare prezenţa preşedintelui Senatului în CSAT (n.r. preşedinte care este Geoană).

(more…)

Deoarece imaginea Armatei este folosită în scop electoral, Geoană se retrage din CSAT

Duminică, 7 Iunie 2009

Liderul PSD, Mircea Geoană, preşedinte al Senatului, a anunţat pe data de 7 iunie că “se retrage din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT). (more…)

Încheierea misiunii româneşti din Irak

Vineri, 5 Iunie 2009

Cu prilejul participării la ceremonialul de încheiere a misiunii româneşti din Irak, după şase ani de activitate, la baza militară românească Tallil, s-a desfăşurat un ceremonial la care a participat şi şeful statului român, Traian Băsescu. Câteva concluzii şi impresii din timpul vizitei prezidenţiale din Irak:
(more…)