Posts Tagged ‘Casa de Pensii’

Pensiile militare din nou în actualitate

Joi, 13 Iulie 2017
sigla SCMD

sigla SCMD

Presedintele Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (SCMD), Col. (r) dr. Mircea Dogaru,  a fost invitat, potrivit unui comunicat SCMD, de către ministrul Apararii Nationale, dl. Adrian Tutuianu, pentru clarificarea unor probleme legate de recentele proiecte legislative.

Redăm conținutul integral al comunicatului: (more…)

M.Ap.N. a oficializat escrocheria?

Joi, 10 Martie 2011

O nouă anomalie a modului în care funcţionează sau mai corect, a modului în care  NU funcţionează instituţiile statului puteţi constata citind cele ce urmează.

“Mi-a parvenit pe net un document trimis tribunalului Vâlcea de cãtre “Direcţia pentru Relaţii cu Parlamentul şi Asistenţã Juridicã” din M.Ap.N. Are numãrul A69 (sau A169? sau 4169? depinde cum se citeşte A/69) din 03.03.2011.

Din textul adresei, înţeleg cã nişte pensionari militari s-au adresat acelui tribunal şi au chemat în judecatã Casa de Pensii Sectorialã de pe lângã MApN, contestând noile decizii de pensii. Prin adresa respectivã, MApN aduce la cunoştinţã tribunalului din Vâlcea cã acea Casã de Pensii Sectorialã nu existã şi explicã şi de ce nu existã. In acest context, MApN solicitã tribunalului din Vâlcea sã cearã reclamanţilor care au intentat acţiunea în instanţã sã specifice pe cine vor, de fapt, sã cheme în judecatã, precizând cã deciziile de pensie au fost elaborate de Direcţia Financiar-Contabilã a MApN, iar aceastã Direcţie nu are personalitate juridicã şi, deci, nu poate fi parte în proces”.

Continuarea pe www.altfel.info