Posts Tagged ‘Leon Panetta’

Informaţiile şi informatica

Luni, 12 August 2013

Motto: “Ca să găseşti acul în claia cu fân, trebuie să ai claia de fân”

Jeremy Bash – fost şef de cabinet al fostului şef CIA Leon Panetta

După unele estimări trăim în epoca în care la fiecare 48 de ore sunt făcute schimburi de informaţii cât făcea întreaga civilizaţie umană în perioada pre-2003. Această extraordinară explozie informaţională, produsă şi de evoluţia informaticii în ultimii 25-30 de ani a obligat, în primul rând serviciile de informaţii, să-şi adapteze metodele şi mijloacele de acţiune la această realitate. Aşa cum cele mai importante invenţii şi-au găsit în primul rând aplicabilitate în domeniul militar şi abia după un timp au fost folosite şi în domeniul civil, evoluţia informaticii şi-a găsit o largă aplicabilitate în domeniul serviciilor de informaţii. Cu o diferenţă majoră – aceea că dezvoltarea soft-ului nu a mai putut rămâne un apanaj al unor instituţii de stat (ba chiar multe firme private ocupă primele locuri în domeniu), iar procurarea unor platforme hard performante nu este un obstacol de netrecut pentru mediul privat.
continuarea pe www. ingepo.ro

scris de Corneliu PIVARIU

Avioane-cisternă americane vor alimenta avioanele franceze din Mali

Luni, 28 Ianuarie 2013

Avioanele de luptă franceze care acţionează în Mali vor fi alimentate în zbor de avioane-cisternă americane. (more…)

Armata americană sub zodia reducerilor bugetare

Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013

În pragul predării mandatului, secretarul american al apărării, Leon Panetta, a cerut armatei “să se pregătească de ce este mai rău” şi să ia măsuri de economisire.

Armata americană se confruntă cu ameninţarea potenţială a unor importante reduceri bugetare.
(more…)

SUA trimit 2 baterii de rachete Patriot şi 400 de militari în Turcia

Vineri, 14 Decembrie 2012

Secretarul de Stat al Apărării, Leon Panetta, a semnat ordinul de trimitere a două baterii de rachete de tip Patriot şi a 400 de militari în Turcia. (more…)

SUA va fi o prezenţă semnificativă în Orientul Mijlociu

Miercuri, 12 Decembrie 2012

Secretarul de stat american al Apărării, Leon Panetta,a declarat că “armata americană va fi o prezenţă semnificativă în Orientul Mijlociu, în pofida unei reorientări strategice către Asia”. (more…)

Leon Panetta – în vizită la baza navală chineză din Qingdao

Joi, 20 Septembrie 2012

Leon Edward Panetta - secretarul american al Apărării

Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, se află la baza navală chineză de la Qingdao. Această vizită reprezintă o premieră pentru un şef al Pentagonului, în contextul dialogului destul de tensionat pe probleme de securitate dintre SUA şi China. (more…)

SUA nu vor ataca deocamdată instalaţiile nucleare iraniene

Joi, 2 August 2012

posibile scenarii de atac a Iranului map Heartland Eurasian Review of Geopolitics

Prezent la o conferinţă de presă cu omologul său israelian, Ehud Barak, secretarul american al apărării, Leon Panetta, a exclus recurgerea la o opţiune militară imediată împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

(more…)

Efectele noii Strategii de Apărare a SUA: US Army va retrage 7000 de militari din Europa

Duminică, 15 Ianuarie 2012

USAREUR

Secretarul american al Apărării Leon Panetta, a declarat că SUA vor retrage aproximativ 7.000 dintre cei 81.000 de militari americani staţionaţi în Europa. Măsura este adoptată  în cadrul noii strategii americane de apărare dar şi ca urmare a măsurilor de austeritate care afectează bugetul Pentagonului.
(more…)

Se va amâna instalarea scutului antirachetă în Europa?

Duminică, 20 Noiembrie 2011

Secretarul american de Stat, Leon Panetta, a avertizat că programul vizând instalarea scutului antirachetă în Europa ar putea să aibă de suferit din cauza ajustărilor bugetare preconizate în SUA. (more…)

Panetta, îngrijorat de reducerile de buget de la Apărare

Marţi, 15 Noiembrie 2011

Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, afirmă dă reducerile de buget de la Apărare, vor determina Pentagonul să reducă numărul proiectelor ce vizează construirea de nave, să concedieze muncitori civili şi să aducă armata la cel mai mic număr de angajaţi existent din 1940 încoace. (more…)

Leon Panetta: “un atac asupra Iranului doar ar întârzia eforturile nucleare ale acestuia”

Vineri, 11 Noiembrie 2011

Leon Edward Panetta - secretarul american al Apărării

Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat că “un atac vizând Iranul ar putea avea consecinţe nedorite şi doar ar întârzia eforturile nucleare ale acestui stat islamic cu cel mult trei ani”, citează Deutsche Welle. (more…)

Pentagonul consideră că asasinatele comise de talibani sunt semn de slăbiciune

Vineri, 23 Septembrie 2011

Leon Edward Panetta - secretarul american al Apărării

Prezent la audierile comisiei de apărare din Senatul american, Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat că asasinatele şi atacurile spectaculoase comise de talibani sunt un semn de slăbiciune a unei insurecţii combătute de coaliţia internaţională în Afganistan.
(more…)

SUA vor păstra din 2012 doar 3000 de militari în Irak?

Joi, 8 Septembrie 2011

militari americani

Potrivit acordului semnat de SUA cu autorităţile irakiene în 2008, SUA ar trebui să-şi retragă toate trupele din Irak până la sfârşitul anului 2011. Dacă se va dori păstrarea unor efective americane pentru acordarea de asistenţă forţelor de securitate irakiene este necesară semnarea unui nou acord.
(more…)

Leon Panetta, noul Secretar american al Apărării, în vizită în Irak

Luni, 11 Iulie 2011

Leon Edward Panetta - noul secretar american al Apărării

Noul Secretar american al Apărării, Leon Panetta, efectuează prima sa vizită în Irak.El a declarat că “SUA sunt îngrijorate de acţiunile întreprinse de Iran pentru înarmarea militanţilor irakieni. Prin urmare, armata americană va desfăşura operaţiuni în Irak pentru a reacţiona la aceste riscuri. (more…)

Schimbări la vârful ierarhiei americane militare şi de Intelligence

Miercuri, 27 Aprilie 2011

Preşedintele american Barack Obama îl va numi pe actualul director al CIA, Leon Panetta, în locul lui Robert Gates, în fruntea Apărării.
Locul lui Panetta la CIA va fi luat de Generalul David Petraeus, comandantul în funcţie din Afganistan. (more…)

Modelul irakian bun şi pentru Iran?

Luni, 28 Iunie 2010

Directorul CIA, Leon Panetta, a declarat pentru postul american de televiziune ABC, cã Iranul dispune de suficient uraniu slab îmbogãţit “pentru a fabrica douã arme”.
(more…)

Leon Panetta – avizat favorabil de comisia pentru informaţii a Senatului american

Joi, 12 Februarie 2009

Leon Panetta, nominalizat pentru funcţia de Şef al CIA de către Barack Obama, a primit aviz favorabil din partea comisiei pentru informaţii a Senatului american.

Panetta, fost congressman democrat şi şef al cancelariei lui Bill Clinton, pe timpul cât acesta a fost preşedintele SUA, a primit cu uşurinţă confirmarea Senatului. Aceasta, în ciuda faptului că Panetta nu are experienţă în probleme de securitate. (more…)

Noul director CIA

Marţi, 6 Ianuarie 2009

Preşedintele ales al SUA, Barck Obama, l-a nominalizat pe Leon Edward Panetta pentru a ocupa funcţia de director al CIA (Central Intelligence Agency).

Panetta este fostul Secretar general al Casei Albe din perioada mandatului lui Bill Clinton.
Alegerea lui pentru această funcţie (cea de director al CIA) reprezintă o surpriză, deoarece nu are experienţă în domeniul serviciilor de informaţii. (more…)