Posts Tagged ‘MAI’

Dezinformarea să trăiască!

Joi, 19 Ianuarie 2012

Dezinformarea este o meteahnă veche a unor structuri de forţă ale statului. Mă refer aici la declaraţiile făcute de un individ, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru. Acesta a declarat pentru MEDIAFAX că, manifestanţii USL care au ajuns, joi seară, în Piaţa Universităţii, dinspre Arcul de Triumf, au fost întâmpinaţi cu ostilitate de cei aflaţi deja la Universitate. (more…)

Traian Băsescu, despre procesul de restructurare a MAI

Vineri, 16 Decembrie 2011

La finalul şedinţei CSAT din 15 decembrie, Traian Băsescu a făcut mai multe declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă. Referitor la procesul de restructurare a MAI, Traian Băsescu a declarat:
“Acest proces (cel de restructurare n.r.) a inclus desfiinţarea a 35.056 de posturi care erau neocupate, dar generau finanţare de fond de salarii.În acelaşi timp, au fost disponibilizaţi 9.330 de angajaţi, în urma selecţiei făcute de Ministerul de Interne – şi acest proces va continua”. (more…)

Din spusele lui Igaş despre bugetul MAI pe 2012

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011

Limbaj ambiguu, mesaj haotic sau ceva în genul ăsta s-ar putea spune despre declaraţiile făcute de Igaş în conferinţa de presă pe tema bugetului alocat MAI. (more…)

“Juristul de la Interne” pe cale de a fi schimbat de “Doctorul în drept de la Apărare”?

Marţi, 4 Octombrie 2011

Zilele acestea, mai mult ca niciodată, spectrul politic e frământat de remanierea guvernului boc, guvern cu “personalităţi” de primă mână şi cu eficienţă pe măsură.

Ţinta schimbării pare a fi “Juristul de la Interne” cunoscutul Igaş – bac la 24 de ani, zic gurile rele. Un ministru care s-a remarcat prin umilirea propriilor subordonaţi, cu precădere a poliţiştilor.
(more…)

Ce declaraţii a făcut Igaş referitoare la reformarea MAI

Sâmbătă, 10 Septembrie 2011

Traian Igas - cunoscut si ca "juristul d ela Interne" mereu pus pe reforma

Prezent la Arad, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a făcut mai multe declaraţii. Astfel, în primul rând, a precizat că “până la jumătatea lunii octombrie vor mai pleca din sistem încă 5.000 de salariaţi, de la toate cele patru arme – Poliţie, Poliţie de Frontieră, Jandarmerie şi ISU”. Igaş a readus în discuţie faptul că în perioada 2007 – 2008 “au fost făcute angajări fără acoperire, au intrat în sistem 20.000 de angajaţi, unii care nu au finalizat şcoala de subofiţeri”. (more…)

Bruxelles – audiere publică privind politica de migraţie a UE în contextul extinderii spaţiului Schengen

Joi, 8 Septembrie 2011

Prezent la Bruxelles, Traian Igaş, a declarat într-o conferinţă de presă ce a avut loc înaintea audierii publice “Politica de migraţie a UE în contextul extinderii spaţiului Schengen” că “România aşteaptă cu interes reuniunea Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE, din 22-23 septembrie”. Ministrul MAI a mai spus că la această dată “speră să fie luată o decizie privind aderarea ţării noastre şi a Bulgariei ca membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen”, citează AGERPRES. (more…)

82% dintre pensiile din MAI vor creşte în urma revizuirii lor

Vineri, 19 August 2011

Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, Ioan Dascălu, a declarat că peste 82% dintre pensiile foştilor angajaţi MAI vor creşte în urma revizuirii lor, iar peste 17% vor stagna sau se vor reduce.
(more…)

Despre mersul concedierilor – restructurărilor, în MAI

Joi, 18 August 2011

Ministrul Traian Igaş a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor se apropie de final. Astfel, începând cu luna octombrie, aparatul central şi structurile subordonate vor funcţiona cu 10.000 de oameni mai puţin. (more…)

Bugetele MApN, MAI şi a serviciilor de informaţii suplimentate pentru majorări salariale

Miercuri, 3 August 2011

Potrivit MEDIAFAX, care citează proiectul rectificării bugetare, bugetele serviciilor de informaţii şi ale ministerelor din sistemul de apărare şi justiţie vor fi majorate de Guvern cu aproape 724 milioane lei (peste 170 milioane euro).

Banii sunt necesari pentru acoperirea creşterilor salariale aferente acestui an.
(more…)

Din spusele lui Traian Igaş la Realitatea TV

Marţi, 2 August 2011

Traian Igas - un profesionist care modernizează Poliţia Română

Invitat la o ediţie specială la postul Realitatea TV, ministrul Traian Igaş a făcut mai multe declaraţii. Astfel, Traian Igaş consideră că “unele avansări din structurile Ministerului de Interne au fost făcute doar pe pile”.

“Astăzi putem vedea în sistem poliţişti la 40 de ani chestori. Nu mi se pare normal să ajungi chestor la această vârstă. Termenele de avansare au fost scurtate”. (more…)

Norma de hrană restantă va fi primită de poliţişti în prima jumătate a lunii iulie

Miercuri, 22 Iunie 2011

politisti demonstrand - foto-prolex.blog.ro

Veşti bune pentru poliţişti. Aceştia îşi vor primi restanţele la norma de hrană în prima jumătate a lunii iulie, cel mai târziu, în ziua salariului. Totodată, conducerea MAI a solicitat Ministerului Finanţelor şi acordarea normei pentru echipamente. (more…)

Vremuri grele sau zile negre pentru cei din MAI

Joi, 16 Iunie 2011

Pe angajaţii MAI îi aşteaptă zile negre. Astfel, Guvernul a avizat  a avizat începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit MEDIAFAX. (more…)

25.000 de pensii ale foştilor angajaţi ai MI au fost revizuite în 2011

Marţi, 14 Iunie 2011

Potrivit oficialilor MAI, citaţi de AGERPRES, “un procent de 38% din pensiile foştilor angajaţi ai MAI au fost revizuite până la această dată”.

Din totalul celor 65.788 de dosare ale pensionarilor ministerului au fost revizuite 25.087 de dosare. În procesul de revizuire a pensiilor foştilor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor lucrează 290 de persoane.
(more…)

Veşti triste pentru cei din MAI

Luni, 30 Mai 2011

Se pare că cei de la MAI vor avea de suferit “la portofel”, dacă ar fi să ţină cont de declaraţiile ministrului de resort, Traian Igaş. Aceasta, deoarece ministrul Internelor a declarat că “angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor primi în luna decembrie salarii reduse cu 30%, dacă programul de disponibilizare a poliţiştilor nu va fi derulat”. (more…)

După amenzile de circulaţie, MAI a mai descoperit o metodă de a face bani: îşi închiriază elicopterele

Marţi, 10 Mai 2011

elicopter Eurocopter EC-135 din dotarea MAI foto romanian-spotters.forumer.ro

Într-un proiect de act normativ, publicat pe site-ul MAI şi supus dezbaterii publice, se arată că avioanele şi elicopterele poliţiei ar putea fi închiriate unor persoane private sau companii, în condiţiile în care bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) este “insuficient”.
(more…)

Un jandarm român într-o importantă funcţie în cadrul EULEX

Joi, 28 Aprilie 2011

Un comunicat al MAI şi MAE dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute informa că un ofiţer român al MAI, mai exact, colonelul Marian Petre a fost numit şef al Departamentului de Poliţie specială în cadrul misiunii EULEX Kosovo.Până aici, nimic neobişnuit. (more…)

Proiectul de lege privind reorganizarea MAI – respins, pentru moment, de Senat

Luni, 4 Aprilie 2011

Senatul a respins, pe 4 aprilie, Proiectul de lege privind reorganizarea MAI. Proiectul prevedea reducerea numărului de posturi cu aproape 10.000, în vederea încadrării în cheltuielile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat. (more…)

Din declaraţiile lui Traian Băsescu la bilanţul Ministerului Public

Luni, 7 Martie 2011

Prezent la bilanţul Ministerului Public, Traian Băsescu a făcut mai multe afirmaţii. Preşedintele şi-a început discursul cu remarca potrivit căreia “în sfârşit s-a ajuns la stadiul în care instituţiile statului funcţionează”.

Şeful statului a precizat că în CSAT s-a stabilit că “evaziunea fiscală a devenit o vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”. (more…)

Şi din nou, Igaş – nemulţumit de învăţământul din subordinea MAI

Duminică, 6 Martie 2011

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş a afirmat, duminică, la Antena 3 că “nu este mulţumit de instituţiile de învăţământ din subordinea MAI”. El a avertizat că începând din acest an “vor fi schimbări majore privind programa şcolară, şi numărul de studenţi”. Aceasta, deoarece el consideră că “nu este normal să fie anual 3.000 de absolvenţi”, citează MEDIAFAX. (more…)

Igaş: posibilă o HG care va stabili calendarul restructurării MAI

Duminică, 6 Martie 2011

Ministrul Internelor, Traian Igaş, a declarat că “instituţia pe care o reprezintă este spre finalul analizei privind restructurarea MAI, iar Guvernul va da probabil săptămâna viitoare o primă Hotărâre privind acest subiect”, care să stabilească calendarul procesului de restructurare. (more…)