Germania îşi va suplimenta efectivele din Afganistan
Luni, 25 Ianuarie 2010
Germania va propune la conferinţa de la Londra privind Afganistanul suplimentarea contingentului său în această ţară.
(more…)
Germania va propune la conferinţa de la Londra privind Afganistanul suplimentarea contingentului său în această ţară.
(more…)
Fostul ministru german al Apărării, “uns” drept ministru al Muncii în noua guvernare, Franz Josef Jung, şi-a înaintat demisia. Motivul:în timpul mandatului său la Ministerul Apărării, s-a efectuat un raid aerian în Afganistan (luna septembrie a acestui an ); în urma raidului au fost ucişi şi numeroşi civili afgani. (more…)
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că “regretă profund” victimele nevinovate din Afganistan, însă a apărat în faţa Parlamentului german operaţiunea NATO de lângă Kunduz. (more…)
Într-un interviu acordat cotidianului NEUE PRESSE din Hanovra, cancelarul Angela Merkel a pledat pentru continuarea angajamentului german în Afganistan.
Cancelarul german Angela Merkel a sosit luni, 6 aprilie, în Afganistan într-o vizită-surpriză pentru a se întâlni cu trupele germane angajate în nordul ţării, relatează AFP, preluat de AGERPRES. (more…)
Una din primele misiuni în afara teritoriului naţional al armatei germane (după Balcani), cea din Afganistan, scoate în evidenţă anumite deficienţe ale pregătirii militarilor germani.
Într-un raport al Parlamentului german se arată că militarii germani beau prea mult şi sunt prea graşi.
(more…)
Potrivit unui anunţ al Ministerului rus de Externe, citat de RIA Novosti, Rusia a autorizat tranzitarea pe teritoriul său a armamentului, echipamentului militar şi materialelor de aprovizionare germane cu destinaţia Afganistan.
În comunicat se afirmă că la 10 noiembrie, Serviciul Vamal Federal rus a eliberat o autorizaţie care permite guvernului german să tranziteze pe calea ferată din Rusia armele şi echipamentele militare ale Bundeswehr în drum spre Afganistan.
În două atacuri, executate duminică şi luni, 6 militari germani au fost răniţi.
Provincia Wardak: Intr-o ciocnire (16-17 octombrie) intre militari ISAF si insurgenti in districtul Jalrez District (70 km vest Kabul) au fost ucisi 20 de insurgenti. In ciocnire nu au fost inregistrate victime in randul militarilor ISAF;
Kabul: o femeie de nationalitate occidentala (neprecizata) a fost ucisa cu focuri de arma de doi afgani care se deplasau pe o motocicleta;
Provincia Kunduz: doi militari germani si cinci copii afgani au fost ucisi in timpul unui atac sinucigas. Alţi doi soldaţi germani şi doi copii au fost răniţi. Existau semnale ca un grup format din 4 talibani s-au deplasat in regiune din Pakistan pentru a executa atacuri asupra militarilor coalitiei. Pana in prezent au fost ucisi in Afganistan, din 2002, 25 de militari germani;
Provincia Helmand: Trupele NATO, însoţite de cele afgane, au ucis 34 de insurgenţi talibani, în două zile de lupte îapropiere de oraşul Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand, din sudul Afganistanului. Alte nouă persoane au fost rănite în confruntări, dintre care şapte luptători talibani.
sursa: Deutsche Welle; ISAF
Camera inferioara a Parlamentului german a decis azi, 16.10.2008, sa suplimenteze cu 1.000 de militari contingentul german dislocat in Afganistan, potrivit BBC, preluat de Hotnews.
Propunerea facuta de Cancelarul Angela Merkel, a fost aprobata de 442 de parlamentari. 96 de parlamentari s-au opus iar 32 s-au abtinut. (more…)