Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Acordul privind amplasarea scutului antirachetă nu va fi semnat de Băsescu şi Obama

Se pare că semnarea Acordului privind amplasarea elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României se va face de către şefii celor două diplomaţii, şi nu de către preşedinţii Traian Băsescu şi Barack Obama.

“Actul propriu-zis al semnării documentului ar putea avea loc în această toamnă”, a declarat într-o conferinţă de presă,  ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, citat de AGERPRES.

“Cred că nu preşedintele României şi preşedintele SUA vor semna “manu propria” acest Acord. Probabil şefii celor două diplomaţii. Şi lucrăm la convenirea condiţiilor în care acest acord să fie semnat cât mai rapid. Chiar azi dimineaţă am avut un mic dejun de lucru cu ambasadorul american şi amândoi suntem încrezători că vom găsi în aceasta toamnă cadrul optim pentru pasul următor”, a mai spus Baconschi.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a spus, pe 4 iulie, că “nu ştie dacă întâlnirea Băsescu-Obama ar putea avea loc cu ocazia semnării acordului scutului antirachetă. El a adăugat că există o nemulţumire la nivel înalt atât la Bucureşti, cât şi la Washington privind faptul că o întâlnire bilaterală între preşedintele Barack Obama şi preşedintele Traian Băsescu nu a avut încă loc, însă se lucrează pentru realizarea acesteia”.

Sursa: AGERPRES

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.