Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Scandalul legat de fraudarea concursurilor de la Breaza şi Piteşti – finalizat cu ani de puşcărie

Pe cititorii care nu aflat încă, din alte surse media, cum s-a finalizat procesul în dosarul privind fraudarea concursurilor organizate în unităţi MApN, îi informăm că inculpaţii, General Marian Ion şi General Mihai Chiriţă au fost condamnaţi de ICCJ la 4 ani şi, respectiv, 2 ani de închisoare.Alături de cei doi generali au primit pedepse cu închisoarea alţi 95 de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari.

Marian Ion, fost adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane din Ministerul Apărării, şi Mihai Chiriţă, fost şef al Direcţiei de Instrucţie şi Doctrine din cadrul Statului Major General din MApN, au fost condamnaţi pentru “instigare la fals intelectual”.

Potrivit sentinţei pronunţate pe data de 12 noiembrie de către completul de judecată de la instanţa supremă care a judecat cauza, din pedeapsa lui Marian Ion va fi dedusă reţinerea de 24 de ore din 13 decembrie 2010 şi perioada pe care acesta a petrecut-o în arest preventiv, respectiv din 21 decembrie 2010 până în 18 martie 2011.

Lui Mihai Chiriţă îi va fi dedusă din pedeapsă reţinerea de 24 de ore din 13 decembrie 2010 şi arestarea preventivă din 21 decembrie 2010 până în 17 februarie 2011.

Judecătorii de la instanţa supremă au mai decis prin aceeaşi sentinţă să îi condamne pe următorii: Dan Costel Crăciuneanu, la doi ani de închisoare, pentru “trafic de influenţă” şi pe Crinu Ionuţ Onel la trei ani de închisoare, pentru “instigare la fals intelectual”.

Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători ai instanţei supreme.

Pentru a se înţelege mai bine cum s-a ajuns în această situaţie, redăm în cele ce urmează faptele:

În mai 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 112 inculpaţi, din care doi generali, 24 de ofiţeri, 15 subofiţeri şi maiştri militari şi 71 de caporali candidaţi la selecţii şi concursuri organizate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în unităţile din Breaza şi Piteşti.

Potrivit procurorilor, în perioada 2009-2010, la “Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare – Breaza” au fost organizate, în mod succesiv, mai multe selecţii a unor candidaţi pentru a deveni militari profesionişti (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldat sau gradat voluntar), precum şi selecţii pentru elevi sau studenţi, în vederea admiterii la o serie de instituţii de învăţământ militar.

Selecţia consta în probe eliminatorii psihologice şi de aptitudini fizice.

Astfel, în anul 2010, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I” Piteşti, au avut loc, în luna august, două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi subofiţeri, constând în probe scrise la materiile limbă engleză, matematică-fizică, legislaţie, pregătire militară generală şi psihotehnică.

În rechizitoriul acuzării se spune: “folosindu-se de puterea funcţiilor şi a gradelor militare pe care le deţineau, inculpaţii cu funcţii de conducere au acţionat în aşa fel încât unii candidaţi să promoveze în mod ilegal, după ce primiseră subiectele la unele probe scrise, în schimbul unor sume de bani. Astfel, promovarea candidaţilor dispuşi să apeleze la metode frauduloase s-a făcut în detrimentul candidaţilor care ar fi trebuit, în mod legal, să fie declaraţi admişi la aceste concursuri şi selecţii”.

În cursul anilor 2009 şi 2010, generalul de brigadă Ion Marian, în calitate de adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a exercitat în mod repetat presiuni şi acte de influenţare asupra colonelului Richea Constantin, comandantul Centrului Zonal- Breaza (preşedinte al comisiei de selecţie), pentru a-l determina să favorizeze anumiţi candidaţi care susţineau probe în vederea selecţiei la respectiva unitate.

“Modalitatea practică gândită de inculpatul Ion Marian a constat în aceea că, de fiecare data, îl trimitea pe finul său, inculpatul maistru militar, Din Dragoş, cu o serie de bileţele pe care erau scrise numele candidaţilor pentru a le preda comandantului Centrului Zonal-Breaza.

Acest mod de relaţionare avea în vedere conspirarea activităţilor frauduloase, în sensul evitării discuţiilor telefonice”, a precizat DNA.

În acest mod, în perioada 2009-2010, comandantul Centrului zonal de selecţie şi orientare Breaza a primit bileţele conţinând numele a 51 de candidaţi pe care i-a declarat “admis” în mod ilegal, deoarece aceştia obţinuseră rezultate sub baremul legal.

Pentru alţi 12 candidaţi la concursul pentru ocuparea unor funcţii de subofiţeri, concurs desfăşurat în luna august 2010, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I” Piteşti, prin intermediul altei persoane interpuse, Marian Ion a exercitat presiuni asupra colonelui Valerică Diaconu, comandantul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre din Piteşti, pentru ca acesta să le distribuie candidaţilor grilele de răspuns, înaintea probelor scrise.

Anchetatorii au mai stabilit că Marian Ion, împreună cu maistrul militar Din Dragoş, a participat la pretinderea şi primirea, de la o parte dintre candidaţii favorizaţi de la unităţile miliare din Breaza şi Piteşti,  sumei totale de 52.100 de euro.

În anul 2010, locotenentul colonel Crăciuneanu Dan Costel, din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov, a exercitat, prin intermediar, acelaşi tip de influenţe asupra comandantului Centrului Zonal-Breaza, Richea Constantin, în scopul favorizării unui număr de zece candidaţi, de la care a pretins şi primit sumele de 8.150 euro şi 6.300 lei, pentru a exercita trafic de  influenţă.
Astfel, în cazul Şcoalii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I” Piteşti, s-a stabilit că în luna august 2010, s-au organizat în această unitate două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi de subofiţeri.

Înainte de susţinerea primului concurs, asupra comandantului unităţii, colonelul Diaconu Valerică, au început să exercite presiuni şi influenţe şi alte cadre militare, pentru a favoriza o serie de candidaţi. Unele dintre aceste cadre aveau grade şi funcţii superioare, cum ar fi generalul maior Mihai Chiriţă, şef al Direcţiei de Instrucţie şi Doctrine din cadrul Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, colonelul Vasile Belciug, fost comandant al Garnizoanei Piteşti, colonelul Ion Constantin, colonelul Ioan Burghelea, colonelul Vasile Vreme, colonelul Nicolae Mitu, colonelul Mihăiţă Băleanu, colonelul Stan Condruz, colonelul Gabi Costel Drăgoescu, locotenent colonel Gheorghe Anghelina şi alţii.

Scopul final urmărit era distribuirea grilelor de răspuns înaintea susţinerii probelor scrise pentru candidaţii favorizaţi de cei în cauză, potrivit procurorilor.

Astfel, la primul concurs, comandantul unităţii militare din Piteşti, Valerică Diaconu, a întocmit o listă cu 50 de candidaţi susţinuţi de diferite cadre militare, cărora urma să li se distribuie grilele corecte de răspuns. Preşedintele comisiei s-a împotrivit parţial acestei proceduri. Cel din urmă a cerut să se distribuie către candidaţi răspunsurile  doar pentru una din cele două probe (limba engleză).

Distribuirea efectivă a grilei s-a efectuat în noaptea de dinaintea susţinerii probei, de către maiorul Ovidiu Georgel Boşutar, din aceeaşi unitate militară, prin metoda mesajelor SMS, au declarat procurorii DNA.
Din cauza nedistribuirii grilei şi la proba a doua (matematică fizică), majoritatea candidaţilor favorizaţi au fost declaraţi “respinşi”, fapt ce a atras ameninţări asupra conducerii unităţii din partea celor care interveniseră.

“Generalul-maior Mihai Chiriţă a susţinut 10 candidaţi la acest prim concurs, ameninţându-l pe Valerică Diaconu pentru nedistribuirea grilei şi la proba a doua”, au mai scris procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

După câteva zile, la aceeaşi unitate s-a organizat al doilea concurs, unde Mihai Chiriţă a susţinut alţi zece candidaţi, determinându-l pe comandantul unităţii să facă demersuri pentru a asigura distribuirea grilei la ambele probe.

Alături de acesta, şi alţi ofiţeri au exercitat presiuni asupra comandantului unităţii, pentru a susţine un număr de 61 de candidaţi,cărora li s-au distribuit răspunsurile pentru ambele probe, prin aceeaşi metodă şi de către aceeaşi persoană.

“Grilele pentru concurs au fost obţinute de la preşedintele comisiei de concurs, colonelul Nicolae Zamfirache”, au susţinut procurorii. Prin urmare, la unitatea militară din Piteşti, 70 de candidaţi au fost declaraţi “admis” în mod ilegal, fiind astfel înlăturaţi alţi 70 de candidaţi care ar fi fost îndreptăţiţi să ocupe locurile respective. Aceştia din urmă s-au constituit “părţi civile” sau “vătămate în cauză”, pentru suma totala de 194.080 lei şi 52.000 euro.

În vederea confiscării sumei care a făcut obiectul infracţiunilor de corupţie, în cauză s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator pe bunurile imobile ale mai multor inculpaţi.

În total s-a stabilit că, în această grupare infracţională, o parte din inculpaţi au pretins şi au primit de la candidaţi echivalentul a peste 82.000 euro ca preţ al traficării influenţei. Aceştia ar fi: generalul de brigadă Marian Ion, colonelul Vasile Belciug, lt. colonelul Dan Costel Crăciuneanu şi maiorul Crinu Ionuţ Onel.

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

24 Responses to “Scandalul legat de fraudarea concursurilor de la Breaza şi Piteşti – finalizat cu ani de puşcărie”

  1. De ce nu se pot creste porci.. says:

    Divizia DNA loveste in armata corupta.Poate se baga si la selectiile pentru Afganistan.

  2. Balcifer says:

    Astepta si locuintele ..

  3. anonim says:

    Good idea. Toti cei care s-au infruptat din fondul locativ al Armatei dupa 1989 ar trebui verificati deoarece sunt foarte multe cazuri de fraude, declaratii mincinoase, aprobari de repartitii pe bani multi etc in toate garnizoanele mari( de regula acolo unde un apartament a fost cumparat cu o suma modica si revandut cu o suma mult mai mare).

  4. elis says:

    Poate se baga si in admiterile la UNAP, la infiintarea specializarilor de licenta, la sefii celor condamnati si … la toate trebuie sa se bage. Este putred ministerul asta datorita, in principal, unor generali care se cred Dumnezei si care au uitat sa-si mai coase buzunarele … Sa dea Domnu’ la cat mai multe capete cazute dintre burtosii astia care ne fac de rasul lumii si care au transformat Armata (trebuie curatata repede pentru a mai scrie Armata cu A) in, cu certitudine, cel mai mafiot sistem din tara. Functioneaza spaga la toate nivelele, dar functioneaza si Omerta. Sa inceapa sa scotoceasca si poate incep toti sa spuna ce stiu. Ca despre PSM – numai de bine, doar sefii celor ce-ar trebui sa protejeze militarii se ocupa cu traficul de case. Si de asta nu merge nimic in sistemul militar. Succes DNA si rabdare, dar daca ii prindeti pe aia grasi, cad toti apoi… Abia astept.

  5. relutu says:

    Sa-i ia dracu de “bagabonti” mie mi-au dat pedeapsa disciplinara in 1990 pentru ca la plecarea din garnizoana Craiova nu am predat apartamentul in termen de o luna si facusem cerere de locuinta in garnozoana Cluj dar era la mintea cocosului ca nu primeam noua locuinta pana nu aduceam dovada de predare a celei vechi insa infractorii s-au gandit ca le-o voi lua eu cumva inainte, asa ca m-au pdepsit si cum pedeapsa mi-a fost ridicata abia dupa doi ani, asa ca sa ma invat minte, nu am mai beneficiat de nici o prima ca sa pot si eu acum pune ceva contributie la “mult” laudata pensie contributiva.
    Cine pe cine sa mai verifice acuma? Generalii facuti la filiera indirecta pe generalii pcr-isti nasi de me me-isti la fel de infractori?
    Dar cu patriotul Lt.Alexandru Gheorghe ce fac, il lasa uitat? Nu el a fost cel care a desconspirat primul reteaua infractionala in uniforma?

  6. Terente says:

    Ce combinatie de habarnamism si perdele de fum in titlul sub care este prezentata in presa civila stirea: “Zeci de militari condamnaţi în dosarul „Mită pentru avansări”.

  7. armata cu cai de lemn says:

    Bag de seama ca MAN a devenit mult mai corupt si decat MI si MJ la un loc [care erau pana acum etaloanele coruptiei de stat].Vai de capul ei colonie ce am fost si ce am ajuns.Cat mai e kg de aluminiu ca vin oxidatele casate de F-16 si cineva trebuie sa dea aluminiul de pe ele la fier vechi la fel cum a facut bani grei generalul cu patru stele tov. Eugen Bădălan care a dat la casat auciucuri noi pe spagi grase.

  8. armata cu cai de lemn says:

    Corect era..Doar doi generali au fost prinsi pana pana acum din sutele de generali corupti si hoti [facuti generali la linsul bocancilor politici ]

  9. armata cu cai de lemn says:

    Cine mai are nevoie de oameni cinstiti cu colona vertebrala ca Alexandru..?Vezi cms.Berbeceanu pe care l-au si bagat si la bulau daca s-a pus cu mafia de stat sau politia care a fost curatata exact de cei corecti si cinstiti[de braconierul Igas la ordinul talharului tradatorului de tara [mosierul] masa verde].Acum e timpul hotilor nu a celor cinstiti…

  10. armata cu cai de lemn says:

    Mai bine era..Sute de generali inca neprinsi..

  11. armata cu cai de lemn says:

    Cat mai e kg de aluminiu ca vin oxidatele casate de F-16 si cineva trebuie sa dea aluminiul de pe ele la fier vechi la fel cum a facut bani grei generalul cu patru stele tov. Eugen Bădălan care a dat la casat cauciucuri noi pe spagi grase.

  12. Tunarul says:

    Poate vine randul si mafiotului general maior Teodor Munteanu, care impreuna cu civilul Dima Dumitrache a tepuit zeci de militari cu locuintele din Soseaua Antiaeriana. Degeaba s-au plans pagubitii, ca ministrul tace, parchetul tace, spaga infloreste, ca de, domnul general doar e loctiitorul secretarului de stat.

  13. relutu says:

    Tunarule, tu esti mai mafiot decat acest general Munteanu, pentru ca stii si taci, ceea ce faci aici nu e demascare ci proba de lasitate.
    Fii un nou Lt.Gheorghe Alexandru! Pai ce esti prost ca sa patesti la fel ca el?
    Tu iti aperi solda si nevoile si….familia, nu vrei sa fii erou.

  14. Tunarul says:

    Relutu, afla ca nu am tacut. Eu, asa mafiot cum sunt, am sesizat toate organele acestui stat, si iti transmit doar hotararea Tribunalului Bucuresti: nu-mi pot recupera banii ca a intervenit prescriptia. Din ce postezi pe bloguri, rezulta ca esti needucat, badaran, lipsit de cele mai elementare reguli de bun simt; ti-ai dez

  15. Tunarul says:

    Scuze pentru intrerupere. Relutu, ti-ai dezonorat parintii si profesorii care te-au educat (daca ai primit asa ceva). mai afla ca am parasit sistemul in urma unor neintelegeri cu cei care fac obiectul acestui articol. Sa fi sanatos!

  16. Balcifer says:

    …nu-l mai aduceti in discutie pe …Lt Alexandru!! Nu- i cazul
    Pentru un ..Lt _ era un ,,aranjat” pe functie de ofiter superior..sef peste biroul cu ..HARTII!
    Cineva l-a manipulat ..si a luat plasa ! Vezi relatiile lui cu corifeii SSCMD!!!

  17. Balcifer says:

    ,Nu HARTI(de se planifica lupta pe ele ) ci hirtiii….de sters la…

  18. relutu says:

    Tunarule inainte de a eticheta pe cineva cred ca ar fi mai bine daca te-ai explica, pai ce vrei sa ghicim noi in stele sesizarile tale?
    Cat despre onoare, mai las-o balta caci de-o aveai, tu nu ai fi parasit sistemul ci te-ai fi luptat cu mafia.
    Si daca tot te -ai luat de parintii mei, acum vrei sa-ti zic si eu ceva de mama ta?
    Nu o fac!

  19. relutu says:

    Balcifer e posibil ca Lt. alexandru sa fi fost manipulat dar nici intr-un caz de scmd care nici nu se infiripase pe vremea cand expulzatul sesiza despre mafia filierei indirecte.
    Totusi gestul sau a urnit o tara.

  20. Balcifer says:

    ..sa-mi povesteasca ..cum de a ajuns ditamai Lt…pe functie de Lt.col..sef peste hirtii !! Unde a fost plutonul ..compania……..
    Eu am ajuns pe lt. col . dupa vreo 20 de ani ..si ..am halit plutonul, compania , sef de stat ..major …loctiitor si ..cdt B ! Toate cursurile de perfectionare-specializare…etc
    Gestul lui a fost IRESPONSABIL pentru un militar !

  21. relutu says:

    Ca avea si el “un protector” e clar dar in privinta iresponsabilitatii ar trebui sa nu uitam ca si inspatele multor acte de eroism ale unor militari stau acte de indisciplina si iresponsabilitate in raport cu spiritul epocii.

  22. lute says:

    Clar. Balcifer a aprofundat temeinic si a ajuns departe…

  23. De ce nu se pot creste porci.. says:

    Cred ca il dor mainile si acum pe ”balcifer” de la sacosele si gentile pentru generalii de carton pe care i-a iubit pidosnic ..

  24. Balcifer says:

    Bai Lute……cred tare, ca tu esti ala cu aparatul de foto. agatat la gat si care pe la toate aparitiile publice zice :,,cat am muncit io cu aparatul de fotografiat ” prin Armata!!……….